Amesteca lapidar discreția, chiar enigmatică, cu o exaltată existență pur spectaculoasă, însă rătăcită prin verbiaje debile, care precis lâncezeau dacă nu erau activate de agenții de turism extern cu ghișee mobile prin parcuri, piețe și grădini (Boema), mereu văzut, dar nu neapărat căutat, așteptat, vânat, nici EL nici cei 6 jălbari de răvașe acreditate consensual, în timpul în care majorității „ereticilor” le era frică de viață, nu de moarte, iar EL persecutatul cu 3 numere la mașină (și…ebenin) se conserva excesiv de prudent, gestionându-și „așii” (toți de inimă…Neagră, care feliau aparent ingrat în fațete de disidență …”chinta” de privilegii comuniste, organizând reuniuni prohibite cu „infideli” moftangii scadenți), așteptând „semaforul-indicator” cu soare-răsare care-i tot amâna rolul vieții după ani întregi de flatări, sclifoseli, recapitulări și repetiții, dar nu pe „dușumea”, ci prin Herăstrău și Dămăroaia, premieră continuu amânată din lipsă de operatori și figuranți. Prin urmare…! Disperat egalitar iacobin! Organizat, cultivat, agreabil…chiar șarmant, tragedian distinctiv când camufla scopurile „empatice” în drame, cabotin opulent, când deghiza burlesc duplicitatea inteligenței emoționale în meschinărie. Incisiv, provocat apela la „baioneta” Sa favorită, isteria dezlanțuită cu rare ofense, totuși livrești, dovedindu-și filiația reacționară. Într-o epocă în care felceri de legi practicau vindecarea prin rangă, iar ostilii erau: desperechiați, decuplați, izolați, stinși, EL a fost doar mustrat printr-o satiră ritualică de către evaluatori hibrid-parentali, iar abaterea Sa a fost pedepsită, oare ?, cu o urecheală profilactică, împrejurare favorabilă Lui, prin care EL și-a optimizat nepotrivirea, capacitatea…Diferența! Cărări totuși greoaie, întortocheate, periculoase, dar vizibil monitorizate și încuviințate „blamabil” de un Plăpumar, Electrician, Cizmar din cauza abaterii Sale dogmatice, însă statornicul al „șaselea” Său simț salvându-l neîntrerupt de la soarta lui… Köblös. Pregătit profesional și politic! A venit pe lume odată cu Restaurația, deci a fost precum Carol al-ll-lea : lepădat, trădat, renegat, adoptat… Blestemat, deci le(i)-a văzut pe to(a)t(e)i, făcând permanent transplant de cadru și climat (ales) tovărășesc, asta însemnând o maturitate cerebrală și mai ales timpurie, inteligență, competențe desăvârșite doctrinale și fluido-tehnice, dar și un pact cu un înger… Ostil! Posesorul unui delir cartezian cu imixtiuni de liturghii „roșii’, a unei grandori ceremonioase, scrupulos grimate într-un calm emfatic (adesea flegmatic, chiar trufaș), a demonstrat că există diversitate și după deviaționismul troțkist, când considera comunismul o cloacă de neinițiați, oportuniști mediocrii și exaltați revanșarzi, iar EL, se credea singurul vidanjor viabil, însă pedepsit (nereal) sever prin marginalizare în orașe iritant – hedoniste cu meniuri culturale în rol de fante – filfizon, bun doar să-și afișeze curtoazia față de starletele scenelor Municipale, să taie panglici la serbările recoltei și inaugurări de Cămine Culturale! A avut: dorințe, planuri, proiecte, retorsiuni! A primit: așteptări, șicane, promisiuni, excluderi! A crezut că dacă este favorizat este și prioritar, dacă este susținut este și potrivit! Niciodată cel mai bun nu este selecționat, ci cel convenabil! Realizând, ura Lui s-a dezvoltat, și atunci decepția i s-a amplificat prin crize mioclonice drept care rațiunea nu i-a mai putut bloca… Răzbunarea! Considerându-l urmaș de-al lor, „Familia” l-a sancționat sumar precum Liderii rigizi beizadelele favorite, i-au luat „jucăriile” și l-au îndepărtat de… Sursă! Obsedat să rămână ultimul „amfitrion” al unui expozeu cu „temă” homicidă, pe care EL, fragilul monoman îl credea echitabil quid pro quo cu Fam. Conducătoare (de fapt marota îl bulversase, confundând-o cu varianta franceză, derută). EL, agreabilul timid în compania Adoptivilor protectori – îndrumători, avea de fapt distopia Hyaenidaelor, când fermecător, când feroce, „finisând”…Sarcastic! Ofensat, pentru că împlinise 40 de ani fără să ocupe o funcție de decizie majoră oficială, ci doar de conducere (minim accesoriu, care nu-l recomanda drept succesor, ci doar… Epigon), crea tensiuni având aspirații vizibile și nemăsurate, precum și o doză abundentă de superficialitate în implicarea politică și o vădită mondenitate burgheză. Simetrie și corespondent în: Arivismul… lui Mihai Ralea! Entuziasmul… lui Lucrețiu Pătrășcanu! Farmecul…lui Petru Groza! Popularitatea… lui G. G. Dej! Paradoxul…lui Belu Zilber! Adaptabilitatea…lui Leonte Răutu! Rațiunea…lui I. G. Maurer! Suplețea…lui Gogu Rădulescu! Competența…lui G. Gaston Marin! Revanșismul…lui Manea Mănescu! A plecat decis, ferm, fără rămășițe de tandrețe sau resturi degenerative! A dispărut înainte de înfrângerea Lui absolută, scurtul preambul clinic pe care l-a regizat însuși EL, cinic-machiavelic, cu aceeași escortă și triumfal decor, ca să ni-l readucem aminte ca pe ultimul și singurul imund protector al echilibrului și a deschiderii socialiste, deși și-a impus cu elocință „fentele” derutante, driblându-ne zâmbind amplu, amuzat de noi eternii nepregătiți, când a vrut și pe cine a dorit, hoinărind degajat pe „terenul” Său de joacă, cu care a fost ursit EL falansterul estet, Progresismul Agnostic. Indiscutabil, a fost o… Personalitate: veche, măsurată, stilată, înzestrată, spectaculoasă, litigioasă…Prezidentă! Dumnezeu (și…mai ales, Sacrificații) să-i ierte greșelile (Decembrie ’89, sigur se putea desfășura altfel)! Dumnezeu să-l odihnească, fie și cu dovezile vizibile despre păcate (deși n-a contat prea mult influența Lui atunci, iar în Iunie’ 90 era îngrădit în decizii)! Autor: Vali Savadosi