Cu ocazia Zilei Internaționale a Pisicii (8 august), Asociația de protecție a animalelor Sache aduce în prim-plan complexitatea relației dintre pisici și oameni – o legătură profundă, dar adesea puțin înțeleasă – și lansează o campanie națională de strângere de fonduri pentru construirea primului sanctuar dedicat exclusiv pisicilor abandonate din România. România se află în topul țărilor europene cu cele mai multe pisici de companie raportat la populație, conform datelor FEDIAF (2024). Cu toate acestea, în același spațiu social se regăsesc și unele dintre cele mai numeroase cazuri de abandon, neglijare sau marginalizare a pisicilor comunitare. Multe dintre ele rămân fără acces la hrană, adăpost sau îngrijire medicală, neavând un cadru legislativ care să le protejeze statutul și bunăstarea. „Relația dintre om și pisică este una dintre cele mai vechi și mai intime forme de coabitare, dar rămâne, paradoxal, printre cele mai puțin înțelese. Pisica nu miaună pentru alte pisici – ci doar pentru oameni. Ne oferă afecțiune, sprijin emoțional, rutină, ne transformă casele în sanctuare. Și totuși, multe dintre ele trăiesc invizibil, în marginea lumii noastre. Cu cât înțelegem mai bine cine sunt și ce ne spun, cu atât putem răspunde mai corect nevoilor lor – sau chiar le putem salva pe cele în suferință.”, a declarat Laura Fincu, fondatoarea Asociației Sache. Iată mai jos principalele curiozitățile despre relația pisică-om: Contrar percepției generale, pisicile adulte nu folosesc mieunatul pentru a comunica între ele, ci exclusiv pentru a se adresa oamenilor. Pisicile adulte nu mai miaună în natură după înțărcare, dar în mediul domestic își păstrează comportamentul de pui pentru a atrage atenția omului – fenomen numit neotenie comportamentală. Este o adaptare domestică rară, dezvoltată pe parcursul relației cu omul, un cod sonor care transmite nevoi, atașament și semnale emoționale. Fiecare pisică are un „dialect” propriu. Studiile arată că pisicile pot adapta tonul, ritmul și intensitatea mieunatului în funcție de răspunsul pe care îl primesc de la stăpân. În esență, își „antrenează” omul și dezvoltă un limbaj comun. Frecvențele mieunatului seamănă cu plânsul de bebeluș. Unele pisici au un mieunat care se încadrează în frecvența de 300–600 Hz, similar cu plânsul unui nou-născut – frecvență care activează instinctul de reacție și grijă la oameni. Pisicile pot distinge vocea umană cunoscută de alte voci și pot adapta mieunatul când știu că sunt ascultate. Ele nu miaună „în gol” – ci când știu că există cineva care poate răspunde. Comportamentele uzuale ale pisicii – precum frecarea de mobilier, torsul, poziționarea în zone strategice din casă – sunt forme de marcare teritorială care contribuie nu doar la stabilitatea emoțională a animalului, ci și la echilibrul psihologic al omului. Aceste gesturi, în aparență discrete, au un efect profund asupra atmosferei din locuință și asupra relației interspecii. Interacțiunea constantă cu o pisică este asociată cu beneficii dovedite din punct de vedere medical și psihologic. Studiile indică faptul că pisicile pot reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului), pot regla tensiunea arterială și pot contribui la îmbunătățirea calității somnului și la reducerea atacurilor de panică. Conform unei cercetări realizate de Universitatea din Minnesota, deținătorii de pisici au un risc cu până la 30% mai mic de a dezvolta boli cardiovasculare. Torsul pisicii, manifestat adesea în contexte de relaxare sau apropiere emoțională, generează vibrații cu frecvențe între 25 și 150 Hz – un interval asociat, în literatura medicală, cu regenerarea țesuturilor, a mușchilor și a oaselor. Acest fenomen a fost chiar studiat de NASA pentru aplicabilitate în recuperarea densității osoase la astronauți. Nu întâmplător, în cultura populară se afirmă că „pisica toarce acolo unde doare”. Prezența pisicii contribuie, de asemenea, la structurarea unui ritm zilnic predictibil – prin ritualuri de hrănire, joacă sau simpla rutină a prezenței constante. Acest tip de stabilitate afectivă este valoros mai ales în cazul persoanelor care trăiesc singure sau se confruntă cu anxietate ori depresie, oferind un sentiment de continuitate, grijă și scop. În rândul copiilor, pisicile pot stimula dezvoltarea empatiei și a responsabilității, iar pentru persoanele vârstnice, ele pot deveni un factor important în menținerea unui tonus psihic pozitiv și al unei vieți active din punct de vedere afectiv. Pisicile „îmblânzesc” spațiul prin comportamente teritoriale pașnice: frecarea obrajilor de obiecte sau de oameni (pentru a elibera feromoni de liniștire), rostogolirea în zone preferate, alternarea locurilor de somn sau emiterea unor tipuri specifice de mieunat blând. Aceste gesturi construiesc treptat ceea ce etologia numește „zone de confort afectiv”. Locuința devine, astfel, nu doar un adăpost, ci un teritoriu încărcat afectiv – un spațiu în care pisica își exprimă identitatea, iar omul se simte în siguranță. Multe persoane afirmă că pisicile „simt” când stăpânii lor sunt triști, bolnavi sau tensionați și aleg să stea aproape. În acest sens, li se atribuie adesea un rol de „gardian emoțional al casei” – o prezență care susține, fără a cere. În unele tradiții culturale, precum cele egiptene sau japoneze, pisicile nu erau apreciate doar pentru rolul lor funcțional (de control al dăunătorilor), ci și pentru capacitatea lor de a „curăța spațiul” de energii negative. Spațiile în care pisicile coabitează cu oamenii devin, în timp, teritorii comune – locuri de reconectare afectivă și de stabilitate psihologică. În acest context, relația om–pisică nu se rezumă la companie sau afecțiune, ci poate fi înțeleasă ca un proces de co-creare a unui sanctuar afectiv. Un acasă profund, în care fiecare ființă este acceptată exact așa cum este. Pentru pisicile care nu au avut niciodată parte de un astfel de acasă, răspunsul nu mai poate fi doar empatic, ci și concret. Pentru cele care nu mai pot fi adoptate – fie din cauza traumei, a vârstei, a afecțiunilor cronice sau a lipsei de socializare – Asociația Sache propune o soluție alternativă, pe termen lung: construirea primului sanctuar dedicat exclusiv pisicilor abandonate din România. Sanctuarul nu va funcționa ca adăpost tranzitoriu, ci ca un spațiu protejat, stabil, în care animalele pot trăi în siguranță pe termen nedefinit. Este un proiect-pilot care răspunde unei nevoi reale identificate în practică, ce va fi găzduit în cadrul Spitalului Social Sache, deschis în curând. Prin amenajarea unui complex modular din 6 containere maritime modificate, organizate pe funcțiuni, spațiu va putem găzdui până la 120 de pisici, cu zone de joacă, carantină și recuperate, administrative dar și mini-cafenea tematică. Cu ocazia Zilei Internaționale a Pisicii, Asociația Sache lansează campania de strângere de fonduri pentru realizarea acestui proiect: publicul este invitat să contribuie trimițând un SMS cu textul „MIAU” la numărul 8835, pentru o donație de 5 EURO. Asociația Sache și Sache Vet Clinic se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție a animalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduri pentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice. În prezent, echipa este formată din 12 persoane: medici și asistenți veterinari, manageri de proiect, fundraiseri și oameni de comunicare. În tot acest timp, inspirația lor a fost Sache, un câine a cărui poveste este universală, cu un destin similar milioanelor de animale abandonate și rănite de pe stradă. Din fericire, acesta a putut fi salvat la timp cu ajutorul Laurei și a altor studenți din București. Acum are 17 ani, trăiește liniștit alături de ei și supervizează construcția spitalului. Un mesaj cu textul VITAL la 8835 înseamnă o donație de 5 EURO lunar către acest loc în care orice patruped își va putea găsi salvarea.