Campania de prevenție a UMFCD: Screening oferit de 46 de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și în premieră, pneumologi
Inapoi

Campania de prevenție a UMFCD: Screening oferit de 46 de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și în premieră, pneumologi

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 24 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Sport
În perioada 11-16 august, turiștii aflați în concediu în sudul litoralului românesc vor putea fi beneficiarii unor consultații medicale oferite de către Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București prin Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și, o premieră pentru cea de-a cincea ediție, Societatea Romana de Pneumologie, campania având suportul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța. Astfel, pentru al cincilea an consecutiv, campania de prevenție ‘Asumă-ți să fii sănătos!’ a Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București va ajunge pe litoralul românesc și va oferi turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie, pediatrie și pneumologie. ‘Devenit deja un eveniment anual de tradiție, campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila -Asumă-ți să fii sănătos!-revine anul acesta pe litoralul românesc pentru a oferi cât mai multe consultații medicale turiștilor aflați în această perioadă la Malul Mării Negre și care vor alege să-și sacrifice câteva zeci de minute din concediul de odihnă pentru o evaluare dermatologică, endocrinologică, pediatrică sau pneumologica și în definitiv pentru siguranța stării lor de sănătate’ a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București. Acesta a ținut să adauge că ‘având experiența edițiilor anterioare, când am înregistrat o creștere succesivă a numărului de turiști care au trecut pragul campaniei noastre de prevenție, nutresc speranța că anul acesta vom depăși recordul consultațiilor oferite anul trecut care s-a cifrat la 4.585 și prin care au fost depistate 31 cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale de ordin dermatologic, multiple cazuri de hipertensiune arterială nediagnosticată până la acel moment sau cazuri de obezitate, dar și de subnutriție infantilă’ Pe parcursul celor șase zile ale Campaniei – Asumă-ți să fii sănătos! -Litoral 2025, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice, pediatrice și pneumologice vor putea apela la profesionalismul celor 46 de medici (rezidenți și specialiști) care vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spațioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia. Consultațiile se vor face în perioada 11-15 august în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 16 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții. Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere: 1. Olimp -plajă Hotel Meduza 2. Neptun- plajă în zona punct Salvamar 3. Jupiter – plaja hotel Hercules 4. Saturn – plajă lângă punct SMURD 5. Mangalia – plajă în zona punct Salvamar Screening privind riscul apariției cancerului cutanat Societatea Română de Dermatologie continuă seria campaniilor de prevenție Euromelanoma alăturându-se și anul acesta proiectului Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București – ‘Asumă-ți să fii sănătos!’ -Litoral 2025 oferind consultații medicale dermatologice tuturor turiștilor aflați pe litoralul românesc în perioada 11-16 august. De altfel, de-a lungul celor peste 10 ani de la debutul campaniei Euromelanoma, peste 30.000 de români au beneficiat de consultații dermatologice gratuite, iar alte câteva zeci de mii de persoane au fost informate în detaliu asupra riscurilor la care își pot expune pielea, dar și cum se poate preveni apariția unei afecțiuni cutanate. Ca și în edițiile anterioare ale campaniei UMFCD – ‘Asumă-ți să fii sănătos’, derulate la Malul Mării Negre, screeningul S.R.D. va evidenția principalii factori considerați de risc înalt de către dermatologi în dezvoltarea cancerului cutanat: – Utilizarea de solare; – Expunere frecventă intenționat la soare; – Expunere în timpul activităților profesionale la soare; – Expunere recreațională la soare (de exemplu sport sau grădinărit); – Istoric familial de melanom. Cancerul de piele este o problemă importantă de sănătate publică, fiind cel mai frecvent cancer în populația albă. Incidența lui a crescut de 3-4 ori în ultimele decade și se află în continuă creștere, în contextul creșterii duratei de viață, îmbătrânirii populației și continuării comportamentelor de expunere la soare. Conform datelor OMS 1/3 din cancerele diagnosticate în întreaga lume sunt cancere cutanate. Principalele forme de cancer de piele sunt Melanomul și Non-melanoma skin cancer (NMSC, epitelioame cutanate). Melanomul (MM) reprezintă sub 5% din cazurile de cancer cutanat și este responsabil de 75% din decesele cauzate de cancerele de piele. Carcinomul bazocelular CBC este cea mai frecventă formă de cancer cutanat (75%), urmată de Carcinomul spinocelular CSC (20%). Cancerele de piele reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate, fiind asociate cu morbiditate, mortalitate și costuri medicale ridicate în cazurile avansate. Depistarea precoce este principala modalitate de reducere a morbidității, mortalității și costurilor economice și sociale ale cancerelor cutanate. Coordonatorul echipei de medici dermatologi înscriși în programul de voluntariat al campaniei UMFCD – ‘Asumă-ți să fii sănătos!’ -Litoral 2025 va fi și anul acesta Conf. Univ. Dr. Alin Codruț Nicolescu , președinte al Societății Române de Dermatologie, alături de Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Constantin de la Spitalul Clinic Colentina din București. Accesați pagina web www.euromelanoma.org pentru a învăța cum să depistați semnele cancerului de piele. DESPRE SOCIETEATEA ROMANÃ DE DERMATOLOGIE Societatea Română de Dermatologie (S.R.D.) este o asociație profesională și științifică de elită a medicilor dermatovenerologi din România, cu o îndelungată și bogată tradiție, afiliată Asociației Medicale Romane (A.M.R.). SRD este principalul for profesional al medicilor dermatologi din România. În general, scopul Societății constă în creșterea performanței medicale în domeniul dermatologiei și al venerologiei și apărarea valorilor și intereselor acestei comunități medicale. organizează, în țară, congrese naționale, conferințe, consfătuiri, simpozioane și participă, prin delegații săi, la congresele internaționale și la orice alte manifestări științifice. Anul acesta, Societatea Română de Dermatologie împlinește 97 de ani de activitate. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.srd.ro. Screening pentru riscul de Osteoporoză și Sindrom metabolic Screening pentru osteoporoză În cadrul campaniei, medicii endocrinologi vor continua screeningul pentru riscul de fractură osteoporotică folosind instrumentul FRAX, alături de chestionarul IOF. Screeningul va evalua riscul de fracturi majore și de șold la pacienții asimptomatici sau cu risc cunoscut, urmărind prevenția activă a osteoporozei. Screening pentru sindrom metabolic Evaluările vor include măsurători ale greutății, înălțimii, circumferinței abdominale, tensiunii arteriale și glicemiei capilare. Datele colectate în cadrul campaniei ‘Asumă-ți să fii sănătos!’ -Litoral din perioada 2022-2024 au arătat că 67,37 % dintre participanții evaluați prezentau suprapondere sau obezitate, iar peste 50% dintre femei si peste 40% dintre bărbați aveau o circumferință abdominală crescută. De asemenea, 42% dintre participanți aveau hipertensiune arterială, 13,37 % dislipidemie și 7,71 % diabet zaharat de tip 2. La persoanele peste 45 de ani, procentele sunt și mai îngrijorătoare: 52% hipertensivi, peste 18% cu dislipidemie și peste 10 % cu diabet zaharat tip 2. Aceste rezultate sunt comparabile cu datele din World Obesity Atlas 2025 care estimează o prevalență a obezității adulte în România de 39%, 70% dintre adulți având suprapondere și obezitate. Integrarea acestor date în campaniile de prevenție reprezintă un pas important în abordarea sistematică a bolilor metabolice cronice în România. Screeningul pentru sindrom metabolic și obezitate reprezintă o intervenție esențială de sănătate publică, întrucât permite identificarea precoce a unor factori de risc majori pentru bolile cardiovasculare, diabetul zaharat de tip 2 și afecțiunile hepatice. Evaluarea circumferinței abdominale, a tensiunii arteriale, a profilului lipidic și glicemic contribuie la recunoașterea timpurie a comorbidităților metabolice care sunt adesea silențioase și nediagnosticate. În contextul prevalenței în creștere a obezității, intervențiile de screening devin un instrument-cheie în orientarea pacienților către măsuri de prevenție, schimbare a stilului de viață și, la nevoie, tratament specific. Astfel de inițiative contribuie direct la reducerea poverii economice și sociale a bolilor cronice netransmisibile în România. Osteoporoza este o afecțiune tăcută, care nu produce simptome până la apariția fracturilor, motiv pentru care screeningul proactiv este esențial. Identificarea persoanelor cu risc crescut de fracturi osteoporotice, prin metode validate precum scorul FRAX și chestionarul IOF, permite instituirea unor măsuri terapeutice sau preventive înainte de apariția evenimentelor majore. Fracturile de fragilitate generează dizabilități, scăderea calității vieții și chiar mortalitate, în special la vârstnici. Screeningul sistematic al populației la risc este o soluție eficientă pentru reducerea complicațiilor și costurilor asociate osteoporozei și are un rol fundamental în menținerea independenței funcționale a pacienților. Evaluarea stării de nutriție a copiilor și evaluarea sănătății orale În cadrul edițiilor anterioare ale campaniei ‘Asumă-ți să fii sănătos!’, medicii pediatri au evaluat un număr de 1.231 de copii cu vârste între 5 și 17 ani. Datele obținute au evidențiat o prevalență a excesului ponderal de 25,1%, din care 17,5% supraponderali și 7,6% obezi, valori care corespund mediei globale. Analiza statistică, bazată pe modele de regresie logistică, a indicat că printre factorii de risc semnificativi se numără frecvența crescută a consumului de fast-food, un nivel educațional scăzut al părinților și prezența obezității în familie. În schimb, activitatea fizică regulată și un nivel educațional parental mai ridicat au avut un rol protector. Nu s-au evidențiat diferențe semnificative în funcție de sex, vârstă sau mediul de proveniență (urban/rural). De asemenea, deși inițial timpul petrecut în fața ecranelor și lipsa unui program regulat de mese păreau corelate cu excesul ponderal, acestea nu s-au menținut ca predictori semnificativi în analiza multivariabilă. Rezultatele obținute subliniază nevoia unor politici de sănătate publică orientate spre educația parentală, promovarea alimentației echilibrate și stimularea activității fizice la copii. DESPRE SOCIETEATEA ROMÂNÃ DE PEDIATRIE Societatea Română de Pediatrie (S.R.Ped.) este o asociație profesională și științifică de elită a medicilor pediatrii din România, cu o îndelungată și bogată tradiție în educația medicală continuă a numeroase generații de pediatrii, cu preocupări numeroase care vizează îmbunătățirea calității vieții copiilor prin creșterea rolului prevenției diferitelor afecțiuni. Societatea este afiliată Asociației Medicale Romane (A.M.R.), reprezentând principalul for profesional al medicilor pediatrii din România. Scopul Societății Române de Pediatrie îl reprezintă creșterea performanței profesionale. Dea lungul anilor vizibilitatea SRPed a crescut semnificativ prin organizarea de manifestări științifice de prestigiu național și internațional respectiv congrese, conferințe, simpozioane, mese rotunde. (Congresul internațional Europediatrics 2017, Congresul UMEMPS 2022, Conferința internațională de Pediatrie 2024, etc). In colaborare cu Academia Americană de Pediatrie (AAP) și Centru de control și prevenire a bolilor din US (CDC) membrii societății au inițiat încă din anul 2018 programe de prevenție în domenii precum conștientizarea luptei împotriva fumatului la copii și adolescenți. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați secretariat@srped.ro Screening-ului spirometric pentru detecția bolilor respiratorii cronice obstructive O premieră în campania ‘Asumă-ți să fii sănătos!’ Campania ‘Asumă-ți să fii sănătos’ organizată la mare în cursul acestei veri din punctul de vedere al participării pneumologilor este o premieră absolută. Participarea Societății Române de Pneumologie este importantă deoarece exerciții pe această temă a screening-ului spirometric s-au mai făcut de ‘Ziua Astmului’ și de ‘Ziua BPOC-ului’ de-a lungul multor ani. Toate acestea au fost organizate tradițional deoarece BPOC-ul (Bronhopneumopatia cronică obstructivă) are o frecvență de aproape 10 cazuri la 100 de pacienți și de 4 cazuri la 100 de pacienți cu astm bronșic. Această participare în premieră are două noutăți absolute ca ofertă pentru potențialii pacienți: chestionarul acoperă, în afară de evaluarea simptomelor pentru boli obstructive cronice, și calitatea somnului, precum și un alt factor de risc evident – tabagismul. Accesul la o investigație medicală precum spirometria completează imaginea unui potențial diagnostic în sfera pneumologiei și reprezintă și o modalitate de promovare a acestei investigații, care nu este nici pe departe cunoscută ca o electrocardiogramă, deși ritmicitatea realizării ei presupune verificări repetitive atât la omul sănătos, cât și la cel cu afecțiuni cronice precum BPOC sau astm bronșic. Istoricul edițiilor anterioare ale campaniei de prevenție a UMFCD De la debutul campaniei ‘Asumă-ți să fii sănătos!’-a UMF ‘Carol Davila’ din București, din luna august a anului 2021 și până anul trecut, în cele patru ediții consecutive s-au realizat 16.550 de consultații, în regim gratuit, în peste 1.300 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi și pediatri au interacționat permanent cu turiștii care au apelat la serviciile medicale. Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție ‘Asumă-ți să fii sănătos!’-Litoral 2021- 2.066 din care 913 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 709 consultații pentru screening sindrom metabolic și 444 pentru screening osteoporoză. Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție ‘Asumă-ți să fii sănătos!’-Litoral 2022- 4.374 din care 2.014 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.525 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 835 de consultații pentru screening osteoporoză. Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție ‘Asumă-ți să fii sănătos!’-Litoral 2023- 4.757 din care 1.390 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; 695 consultații pediatrice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.626 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 1.046 de consultații pentru screening osteoporoză. Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție ‘Asumă-ți să fii sănătos!’-Litoral 2024- 5353 din care 2.118 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; 771 consultații pediatrice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.646 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 770 de consultații pentru screening osteoporoză.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Vizite fără viză în Vietnam pentru cetățenii din 12 țări europene, inclusiv România

Cetățenii din 12 țări vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam fără a mai avea nevoie de vize, informează luni VNA. Conform unei hotărâri de guvern din 8 august, de măsură beneficiază deținătorii tuturor tipurilor de pașapoarte emise de Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, arată Agerpres. Măsura luată în cadrul programului vietnamez de promovare .

Sport

Liniile 4 și 40 sunt suspendate de astăzi. TPBI reînființează liniile 14 și 640

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) reorganizează transportul public de călători din zona bulevardelor Basarabia-Chișinău, având în vedere demararea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Chișinău. Astfel, începând de luni, 11.08.2025, liniile 4 și 40 vor fi suspendate și vor reintra în funcțiune linia de tramvai 14 și linia navetă de autobuz 640. Linia 14 va funcționa între „Piața Sfânta Vineri” .

Sport

Apa, oprită temporar, joi, în Ciorogârla

Apa Ilfov aduce la cunoștință că joi, în intervalul orar 08:00 – 10:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreaga localitate Ciorogârla. .

Sport

Stelian Bujduveanu: Am redus indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale

Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, a anunțat luni că au fost reduse indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale. „Așa cum am promis, companiile în care Municipiul București este acționar majoritar s-au conformat și au aplicat, acolo unde a fost cazul, hotărârea CGMB 185/2025, pe care am propus-o în luna iunie. Prin aceste reduceri, facem o economie de peste 4 milioane de lei anual și aproape 350.000 .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

11:16

Vizite fără viză în Vietnam pentru cetățenii din 12 țări europene, inclusiv România

Cetățenii din 12 țări vor putea face din 15 august vizite turistice de maximum 45 de zile în Vietnam fără a mai avea nevoie de vize, informează luni VNA. Conform unei hotărâri de guvern din 8 august, de măsură beneficiază deținătorii tuturor tipurilor de pașapoarte emise de Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, arată Agerpres. Măsura luată în cadrul programului vietnamez de promovare
Image Description

11:00

Liniile 4 și 40 sunt suspendate de astăzi. TPBI reînființează liniile 14 și 640

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) reorganizează transportul public de călători din zona bulevardelor Basarabia-Chișinău, având în vedere demararea lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Chișinău. Astfel, începând de luni, 11.08.2025, liniile 4 și 40 vor fi suspendate și vor reintra în funcțiune linia de tramvai 14 și linia navetă de autobuz 640. Linia 14 va funcționa între „Piața Sfânta Vineri”
Image Description

10:00

Campania de prevenție a UMFCD: Screening oferit de 46 de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și în premieră, pneumologi

În perioada 11-16 august, turiștii aflați în concediu în sudul litoralului românesc vor putea fi beneficiarii unor consultații medicale oferite de către Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București prin Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie, Societatea Română de Pediatrie și, o premieră pentru cea de-a cincea ediție, Societatea Romana de Pneumologie, campania având suportul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța.
Image Description

09:55

Apa, oprită temporar, joi, în Ciorogârla

Apa Ilfov aduce la cunoștință că joi, în intervalul orar 08:00 – 10:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în întreaga localitate Ciorogârla.
Image Description

09:39

Stelian Bujduveanu: Am redus indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale

Primarul general interimar, Stelian Bujduveanu, a anunțat luni că au fost reduse indemnizațiile directorilor și membrilor consiliilor de administrație din companiile municipale. „Așa cum am promis, companiile în care Municipiul București este acționar majoritar s-au conformat și au aplicat, acolo unde a fost cazul, hotărârea CGMB 185/2025, pe care am propus-o în luna iunie. Prin aceste reduceri, facem o economie de peste 4 milioane de lei anual și aproape 350.000
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:10

- Cluj - VIDEO. A început construcția puțului pentru metroul de la Cluj. Constructorul recunoaște: „Nu putem spune deocamdată, când vor putea fi coborâte cârtițele”

Astăzi, primarul Emil Boc a anunțat că proiectul metroului din Cluj a intrat oficial în „faza de subteran”. În cadrul unei conferințe de presă organizate pe șantierul viitorului metrou, Boc a declarat că au început lucrările pentru săparea puțului care va permite lansarea cârtițelor în subteran. Puțul va ajunge la o adâncime de 24 de metri, iar, conform planurilor, aceasta va marca un pas important în evoluția proiectului. „Este un
Image Description

12:08

- Nationale - Video Condițiile PSD pentru a rămâne la guvernare. Victor Negrescu: „Nimeni nu amenință cu nimic”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, luni, înainte de ședința PSD, că „dezbaterea în partid este una deschisă și amplă” și că social-democrații vor rămâne la guvernare atâta timp cât „sunt tratați cu decență și corectitudine”. Negrescu a afirmat că „este o realitate faptul că în interiorul Partidului Social Democrat au loc multe discuții despre prezența la guvernare și modul în care reușim să transpunem în actul guvernamental obiectivele pe
Image Description

12:07

- Iasi - Iași – Mamă și fiu, răniți în propria gospodărie de o vacă care abia fătase un vițel

O femeie de 86 de ani din localitatea Andrieșeni (județul Iași) a ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, după ce a fost atacată în propria gospodărie de o vacă care tocmai făcuse un vițel (fătase). Incidentul a avut loc în cursul nopții, în timp ce victima se afla în grajd. „Femeia are răni foarte grave: aer și lichid în ambii plămâni, coaste rupte în mai multe locuri,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete