ULTIMA ORĂ/ Elena Udrea va fi liberată condiționat; decizia este definitivă
Inapoi

ULTIMA ORĂ/ Elena Udrea va fi liberată condiționat; decizia este definitivă

Postat cu 9 ore în urmă

Update cu 9 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Sport
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi liberată condiționat din Penitenciarul Târgșor, a decis, joi, definitiv, Tribunalul Prahova, scrie Agerpres. Instanța a respins ca nefondată contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia. Decizia Tribunalului Prahova este definitivă. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul ‘Gala Bute’ a unei perioade cumulate de circa opt luni. Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria. În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea. Anchetatorii spuneau că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja. Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Strada Basarabilor din Sectorul 5, reasfaltată, iar zonele pietonale au fost reamenajate

Strada Basarabilor, una dintre arterele importante din Sectorul 5, a beneficiat recent de lucrări ample de reabilitare realizate de echipele Infrastructură S5. Intervențiile au vizat refacerea completă a covorului asfaltic, precum și reamenajarea zonelor pietonale, pentru a reda străzii un aspect modern și a asigura condiții de deplasare sigure pentru toți cetățenii. .

Sport

Primăria Sectorului 6: Au început lucrările la Parcul Liniei, faza 3! Are 8 hectare și 3 km lungime

Primăria Sectorului 6 anunță startul lucrărilor la ultima și cea mai mare bucată a Parcului Liniei! Vine în continuarea fazei doi, pornește de la Lujerului până la Valea Cascadelor, are circa 3 km lungime și 8 hectare. ”Primele utilaje și muncitori s-au adunat miercuri dimineață (17 iulie) la Lujerului și au început în forță șantierul. Terenul viran, plin de moloz, gunoaie și buruieni, va fi transformat într-o oază de verdeață! .

Sport

Strada Basarabilor din Sectorul 5, reasfaltat, iar zonele pietonale au fost reamenajate

Strada Basarabilor, una dintre arterele importante din Sectorul 5, a beneficiat recent de lucrări ample de reabilitare realizate de echipele Infrastructură S5. Intervențiile au vizat refacerea completă a covorului asfaltic, precum și reamenajarea zonelor pietonale, pentru a reda străzii un aspect modern și a asigura condiții de deplasare sigure pentru toți cetățenii. .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

18:35

Strada Basarabilor din Sectorul 5, reasfaltată, iar zonele pietonale au fost reamenajate

Strada Basarabilor, una dintre arterele importante din Sectorul 5, a beneficiat recent de lucrări ample de reabilitare realizate de echipele Infrastructură S5. Intervențiile au vizat refacerea completă a covorului asfaltic, precum și reamenajarea zonelor pietonale, pentru a reda străzii un aspect modern și a asigura condiții de deplasare sigure pentru toți cetățenii.
Image Description

16:38

Mesaj RO-Alert emis în București: Cod portocaliu de grindină, vijelii și ploi torențiale

Un mesaj RO-Alert a fost primit joi după-amiază de bucuresteni, care anunta un Cod Portocaliu de grindina de dimensiuni medii, vijelie cu rafale de 60-80 km/h, averse torentiale ce vor acumula 15-20 l/ mp, frevente descarcari electrice. Perioada de manifestare intre orele 17:10 – 18:00.
Image Description

16:00

Primăria Sectorului 6: Au început lucrările la Parcul Liniei, faza 3! Are 8 hectare și 3 km lungime

Primăria Sectorului 6 anunță startul lucrărilor la ultima și cea mai mare bucată a Parcului Liniei! Vine în continuarea fazei doi, pornește de la Lujerului până la Valea Cascadelor, are circa 3 km lungime și 8 hectare. ”Primele utilaje și muncitori s-au adunat miercuri dimineață (17 iulie) la Lujerului și au început în forță șantierul. Terenul viran, plin de moloz, gunoaie și buruieni, va fi transformat într-o oază de verdeață!
Image Description

15:38

Strada Basarabilor din Sectorul 5, reasfaltat, iar zonele pietonale au fost reamenajate

Strada Basarabilor, una dintre arterele importante din Sectorul 5, a beneficiat recent de lucrări ample de reabilitare realizate de echipele Infrastructură S5. Intervențiile au vizat refacerea completă a covorului asfaltic, precum și reamenajarea zonelor pietonale, pentru a reda străzii un aspect modern și a asigura condiții de deplasare sigure pentru toți cetățenii.
Image Description

13:42

ULTIMA ORĂ/ Elena Udrea va fi liberată condiționat; decizia este definitivă

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi liberată condiționat din Penitenciarul Târgșor, a decis, joi, definitiv, Tribunalul Prahova, scrie Agerpres. Instanța a respins ca nefondată contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia. Decizia Tribunalului Prahova este definitivă. La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:55

- Dambovita - Furtuna a creat probleme, în municipiul Târgoviște. Bazinul olimpic va fi închis până săptămâna viitoare, după ce acoperișul a fost smuls de vijelie

Probleme deosebite generate, în această seară, de furtuna pentru care meteorologii au emis Cod Portocaliu. în municipiul Târgoviște. Mai mulți copaci au fost rupți de vânt, unul zdrobind o mașină, în zona campusului UVT. În plus mai multe acoperișuri de bloc au fost smulse de vânt, unul dintre acestea, în Aleea Trandafirilor. În plus, a fost luată tabla de pe o parte a acoperișului bazinului olimpic de la Complexul Turistic
Image Description

22:52

- Nationale - Un senator liberal propune un grup interministerial care vină urgent cu soluţii pentru continuarea lucrărilor la A7 şi A8

Senatorul PNL Lucian Rusu spune că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui să vină urgent cu soluţii pentru continuarea celor două investiţii. Lucian Rusu a spus joi că finanţarea A7 şi A8 nu trebuie oprită şi că ”este nevoie de un grup interministerial de lucru cu toate ministerele implicate care să vină
Image Description

22:41

- Gorj - Care este rata șomajului în Gorj. Pe ce loc se află la nivel regional

Rata șomajului este, în acest moment, de 3,79%, față de 4,14 cât a fost în luna ianuarie. Gorjul are înregistrați aproximativ 4500 de șomeri, din care doar 1337 sunt indemnizați. Județul se situează pe locul 4 la nivelul regiunii Oltenia în privința ratei șomajului, potrivit datelor furnizate de Romeo Chiriac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj. Peste 2300 de foști șomeri au fost sprijiniți de AJOFM Gorj
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete