În primele șase luni ale acestui an, Primăria Sectorului 3 a ridicat 3.533 de autovehicule parcate/staționate neregulamentar. Dintre acestea, 3.459 au fost eliberate, fiind încasată suma de 1.806.000 lei de la proprietarii autovehiculelor care au achitat, după caz, ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar. Alte 69 de autoturisme se află în depozitul Primăriei Sectorului 3, urmând a fi eliberate, iar cinci mașini au intrat în patrimoniul instituției. Prin această acțiune, Primăria Sectorului 3 continuă proiectul de fluidizare a circulației auto în sector, în special în zona trecerilor de pietoni, a trotuarelor, căilor de acces și a benzilor de viraj. Baza legală aplicată Potrivit HCLS3 nr. 9/19.01.2021, posesorii de vehicule/remorci/rulote care staționează neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3, care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 se expun riscului de a li se ridica mașina. Hotărârea poate fi consultată pe site-ul www.primarie3.ro. Sancțiuni și tarife aplicate Amenzile sunt aplicate conform Codului Rutier pentru parcare neregulamentară, iar tarifele pentru ridicare, transport și depozitare sunt stabilite prin HCLS3 nr. 377/25.08.2017, respectiv: * Tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă: – cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 200 de lei; – cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 270 de lei; * Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă: – cu masă totală maximă autorizată de până la cinci tone: 150 de lei; – cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone: 200 de lei; * Tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă: – în primele 24 de ore: 150 de lei; – după intervalul de 24 de ore: 50 lei.
Mihai Jurca, șeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, a anunțat vineri reorganizarea instituției. El a anunțat că 40% din posturile de angajați și demnitari la cancelarie vor fi desființate. De asemenea, vor dispărea șoferii și jumătate din cele 30 de mașini de protocol. El a anunțat și plecarea chelnerilor RAAPPS care se ocupau de protocol la guvern, potrivit G4Media. Șeful cancelariei mai spus vineri că guvernul renunță la contractul cu Regia
.
Coordonatorul de comunicare al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Lavinia Șandru, reacționează dur după ce ministrul Culturii, Demeter Andras, a afirmat că „se caută soluții” pentru ca din toamnă să nu mai aibă loc evenimente culturale în weekend. Măsura ar urma să fie luată în contextul unei presupuse crize bugetare. „Ca umanistă, nu pot accepta ca românii să fie privați de unul dintre puținele lucruri care le dau sens și
.
Grădina Zoologică București se închide temporar în urma fenomenelor meteorologice extreme produse joi, informează Primăria Capitalei. ”Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis închiderea temporară a grădinii în perioada 18 – 20 iulie 2025 (inclusiv), pentru desfășurarea lucrărilor de reparații și siguranță.
.
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse joi, Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis închiderea temporară a grădinii în perioada 18–20 iulie (inclusiv), pentru desfășurarea lucrărilor de reparații și siguranță. Toate animalele sunt în siguranță, fiind permanent supravegheate de echipele specializate. Se intervine pentru: degajarea arborilor căzuți care blochează aleile și accesul; repararea gardurilor de protecție și a adăposturilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.