Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcție a lui Piedone
Inapoi

Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcție a lui Piedone

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Sport
Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că decizia porim-ministrului a fost luată după analiza actelor primite de la ANPC și Direcția Națională Anticorupție din care rezultă că Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu. Atribuțiile de președinte al ANPC vor fi preluate de vicepreședintele Autorității, Sebastian Ioan Hotca, până la numirea unui nou conducător al instituției în condițiile legii. Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control. Printre obligațiile pe care le are Cristian Popescu Piedone în cadrul controlului judiciar este și cea de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta și anume cea de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marți, față de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Ce au vorbit la Guvern Ilie Bolojan și Viktor Orbán

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare .

Sport

Ajutor financiar pentru pacienții oncologici, destinat recuperării. Înscrierile se fac pe site-ul ASSMB

Pacienții oncologici din București pot beneficia de un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă pacienților oncologici din București un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru un pachet de servicii esențiale de recuperare: • 10 ședințe de kinetoterapie • 10 ședințe de drenaj limfatic manual • 10 ședințe de .

Sport

„Apele Române” mențin o monitorizare atentă a resurselor de apă – Rezerve suficiente, dar consumul rațional rămâne esențial

Administrația Națională „Apele Române” monitorizează constant situația resurselor de apă de la nivel național. La această oră, rezervele de apă sunt suficiente pentru asigurarea necesarului de apă brută pentru populație și principalii utilizatori economici, prioritară fiind alimentarea cu apă a populației, arată sursa citată. Coeficientul de umplere din principalele 40 de lacuri de acumulare este de de cca. 87,43% și poate asigura necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se .

Sport

Creștere record de abonamente STB în primele 6 luni din 2025

Societatea de Transport București (STB SA) anunță o creștere semnificativă a numărului de abonamente emise în primele șase luni ale anului 2025. Această tendință este susținută de campaniile de informare desfășurate de STB, care au evidențiat beneficiile abonamentelor – de la economie și confort, până la flexibilitate. Totodată, crește și numărul celor care preferă plata digitală, dovadă că publicul apreciază soluțiile moderne și rapide de acces la serviciile de transport. .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

23:06

Ce au vorbit la Guvern Ilie Bolojan și Viktor Orbán

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare
Image Description

20:53

Ajutor financiar pentru pacienții oncologici, destinat recuperării. Înscrierile se fac pe site-ul ASSMB

Pacienții oncologici din București pot beneficia de un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic și consiliere psihologică, informează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Primăria Capitalei, prin ASSMB, oferă pacienților oncologici din București un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru un pachet de servicii esențiale de recuperare: • 10 ședințe de kinetoterapie • 10 ședințe de drenaj limfatic manual • 10 ședințe de
Image Description

17:19

Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcție a lui Piedone

Premierul Ilie Bolojan a semnat miercuri decizia de eliberare din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a lui Cristian Popescu Piedone. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a precizat că decizia porim-ministrului a fost luată după analiza actelor primite de la ANPC și Direcția Națională Anticorupție din care rezultă că Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu. Atribuțiile de președinte al ANPC vor fi
Image Description

16:42

„Apele Române” mențin o monitorizare atentă a resurselor de apă – Rezerve suficiente, dar consumul rațional rămâne esențial

Administrația Națională „Apele Române” monitorizează constant situația resurselor de apă de la nivel național. La această oră, rezervele de apă sunt suficiente pentru asigurarea necesarului de apă brută pentru populație și principalii utilizatori economici, prioritară fiind alimentarea cu apă a populației, arată sursa citată. Coeficientul de umplere din principalele 40 de lacuri de acumulare este de de cca. 87,43% și poate asigura necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se
Image Description

16:20

Creștere record de abonamente STB în primele 6 luni din 2025

Societatea de Transport București (STB SA) anunță o creștere semnificativă a numărului de abonamente emise în primele șase luni ale anului 2025. Această tendință este susținută de campaniile de informare desfășurate de STB, care au evidențiat beneficiile abonamentelor – de la economie și confort, până la flexibilitate. Totodată, crește și numărul celor care preferă plata digitală, dovadă că publicul apreciază soluțiile moderne și rapide de acces la serviciile de transport.
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:19

- Buzau - Buzoian cu rang de secretar de stat, leafă mai mare decât cea de ministru

Guvernul promite, din nou, o reformă a aparatului bugetar, cu mai puține posturi și cheltuieli reduse. Digi24.ro a analizat mai multe instituții subordonate Executivului și a descoperit că există șefi care câștigă lunar mai mult decât premierul, șeful lor ierarhic. În unele cazuri, leafa poate fi mai mult decât dublă. În subordinea Secretariatului General al Guvernului funcționează peste 30 de agenții, autorități, departamente și institute. În contextul în care se
Image Description

01:06

- Buzau - Buzoianca Alexandra Dumitrașcu, în cărți pentru Campionatul Mondial

Echipa națională de senioare va evolua, la sfârșitul acestui an, la campionatul mondial de handbal, competiție care va începe pe 26 noiembrie. Până atunci, sunt programate mai multe acțiuni de pregătire și meciuri de verificare. Astfel, o primă acțiune va avea loc în perioada 27-31 iulie, respectiv teste și pregătire centralizată la București. În lotul pentru această acțiune se regăsește și Alexandra Dumitrașcu, buzoianca de la Corona Brașov. Ea a
Image Description

01:02

- Braila - Amenzi de sute de mii de lei pentru muncă „la negru”

• în perioada 14-19 iulie, inspectorii ITM Brăila au verificat zeci de angajatori din domeniul construcții și au aplicat amenzi de peste 300.000 de lei • au fost depistate 12 persoane care prestau muncă nedeclarată, dar și nereguli în domeniul securității și sănătății în muncă • pe durata desfășurării controalelor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a asigurat sprijin pentru menținerea ordinii și siguranței publice Campanie Națională pentru combaterea muncii nedeclarate
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete