Clujul va fi capitala mondială a speologiei. A câștigat candidatura pentru a găzdui Congresul Internațional de Speologie. 36 de țări au votat pentru Cluj
Federația Română de Speologie (FRS) a anunțat azi că România a câștigat candidatura pentru a găzdui Congresul Internațional de Speologie din 2029, cel mai important eveniment speologic global. Alegerea a fost făcută în urma unui vot dat de delegațiile din 36 de țări membre ale Uniunii Internaționale de Speologie (UIS), în cadrul Congresului din 2025, ce s-a desfășurat în Belo Horizonte, Brazilia. Orașul Cluj-Napoca a fost ales ca locație principală pentru acest eveniment prestigios. Alegerea Clujului nu este întâmplătoare, având în vedere că aici Emil G. Racoviță, pionier al biospeologiei și fondator al primului institut de speologie din lume, a lăsat o moștenire valoroasă care va fi celebrată la acest congres. Candidatura României: un succes colectiv Congresul din 2029 va marca prima dată când România va organiza acest eveniment de talie internațională. Candidatura țării noastre a fost susținută printr-o prezentare susținută de Prof. univ. dr. Bogdan P. Onac, care a coordonat întregul proces de aplicare. „Speologia într-o lume în schimbare: Știință, Explorare și Cooperare globală” a fost tema prelegerii care a evidențiat punctele forte ale României în domeniul speologic și științific, dar și potențialul Clujului de a deveni un hub internațional de cercetare și educație. Succesul acestei candidaturi a fost posibil datorită unui efort colectiv semnificativ, care a implicat întreaga comunitate speologică din România, susținerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a organizațiilor de profil din țară. Pregătiri pentru congresul din 2029 Organizarea acestui congres de amploare va necesita o planificare detaliată pe o perioadă de patru ani. În perioada următoare, FRS și UBB vor colabora îndeaproape cu UIS pentru a asigura respectarea standardelor internaționale și a reglementărilor Congresului. De asemenea, vor fi formate echipe de cercetători, speologi, experți în logistică și comunicare, iar autoritățile locale și centrale vor fi implicate activ pentru atragerea de sponsorizări, astfel încât evenimentul să fie accesibil unui număr cât mai larg de participanți. Un omagiu adus lui Emil G. Racoviță Congresul din 2029 va celebra nu doar realizările științifice ale speologiei mondiale, ci și moștenirea lăsată de Emil G. Racoviță, a cărui viziune și pasiune pentru cercetarea subterană au marcat evoluția speologiei ca știință. Federația Română de Speologie își asumă cu responsabilitate organizarea acestui eveniment, având convingerea că va contribui la promovarea științei speologice și la întărirea colaborării internaționale în domeniu.
România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare, investiții care urmează să fie finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE). Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria Primului-Ministru, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale,
.
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București lansează, începând cu anul universitar 2025 – 2026, cursul postuniversitar ”Comunicare și Interpretare în Limba Semnelor Române”, singurul acreditat de Ministerul Educației și Cercetării care oferă calificarea de interpret în limba semnelor române (LSR). Absolvenții cursului vor putea deveni interpreți în instituții publice, instanțe, televiziuni, la evenimente, în școli speciale în condițiile în care legislația în vigoare obligă autoritățile,
.
Scumpirile din ultimul an și instabilitatea economică i-au determinat pe români să adopte o atitudine mai conservatoare față de cheltuielile neesențiale, inclusiv vacanțele. Astfel, conform unui sondaj realizat de tbi bank, la nivel național, peste 75% dintre români afirmă că își vor finanța concediul din acest an exclusiv din economiile personale, semn că ideea de „vacanță fără griji” începe, mai mult ca niciodată, cu liniștea financiară. Pentru alți 4,3% dintre
.
Într-o lume a artei în continuă transformare, un artist român a reușit să rescrie istoria printr-o performanță uluitoare. Cristian – Daniel – Sabin Vasile a depășit recordul mondial deținut de Pablo Picasso, cu un total impresionant de 176.106 lucrări de artă, dintre care fac parte picturi pe pânză, carton sau în format digital, desene, caricaturi, ilustrații de carte și sculpturi. Cristian – Daniel – Sabin Vasile dovedește că pasiunea, răbdarea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.