Dominic Fritz a primit aviz pozitiv pentru cetățenia română după interviu
Update 5 zile în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Ion Ionescu
Dominic Fritz a primit aviz pozitiv pentru cetățenia română după interviu
Dominic Fritz a anunțat că a trecut cu succes proba de interviu și a primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Președintele USR a exprimat recunoștința sa față de România și faptul că acest proces a însemnat o etapă importantă în viața sa.
„România, gata, sunt unul de-al tău! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 ani. M-ai făcut adult, m-ai făcut european, m-ai făcut mai tenace, mai călduros, mai inventiv. Iar acum m-ai făcut român cu acte în regulă”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Potrivit digi24.ro, după obținerea avizului, urmează depunerea jurământului, care va avea loc la prima ocazie. Fritz, cetățean german, a susținut interviul miercuri, etapa obligatorie în procesul de naturalizare.
„Trăiască România, trăiască Europa!”, a încheiat președintele USR, exprimându-și astfel entuziasmul față de acest nou statut.