Înapoi
Donald Trump îi cere președintelui Israelului să îl grațieze pe Benjamin Netanyahu
Externe

Donald Trump îi cere președintelui Israelului să îl grațieze pe Benjamin Netanyahu

Postat pe 12 Nov 2025

Update 6 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Donald Trump îi cere președintelui Israelului să îl grațieze pe Benjamin Netanyahu

Președintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare omologului său israelian Isaac Herzog, solicitându-i să îi acorde grațiere premierului Benjamin Netanyahu, care este inculpat în mai multe dosare de corupție. Conform președinției israeliene, o cerere oficială este necesară pentru o grațiere.

Trump îl descrie pe Netanyahu drept un premier „formidabil și decisiv în timp de război”, menționând rolul său în promovarea păcii și în extinderea Acordurilor de Abraham în Orientul Mijlociu. El subliniază colaborarea cu liderii regionali și susține că acuzațiile împotriva lui Netanyahu sunt „politice și nejustificate”.

În scrisoare, Trump îi spune lui Herzog: „Isaac, avem o relație excelentă... acum, că am obținut aceste succese fără precedent, este timpul să-l lăsăm pe Bibi să unească Israelul grațiindu-l și punând capăt acestei dispute legale odată pentru totdeauna.” Potrivit digi24.ro, această intervenție vine pe fondul unor tensiuni politice și judiciare majore în Israel.

Benjamin Netanyahu este audiat în cel puțin trei proceduri judiciare pentru corupție. Anterior, pe 13 octombrie, Trump sugera într-un discurs în Knesset că premierul israelian merită să fie grațiat, idee care acum capătă un caracter oficial prin această scrisoare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe