Grevă de avertisment în primării, miercuri, timp de două ore. Și asistenții sociali vor opri lucrul. Anunțul sindicaliștilor
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, care face parte din Federația sindicală Columna.„Noi în urmă cu două săptămâni am notificat Guvernul cu privire la nevoia de dialog social pe pachetul de legi care privesc în special Administrația publică locală și Asistența socială. Se știe de două săptămâni că miercuri vom avea grevă de avertisment prin care vom închide primăriile din România prin administrația locală din România și grevă de avertisment în sectorul asistenței sociale.