General SUA: China își mărește arsenalul nuclear. În ce condiții ar folosi Beijingul o armă atomică împotriva Taiwanului
Externe

General SUA: China își mărește arsenalul nuclear. În ce condiții ar folosi Beijingul o armă atomică împotriva Taiwanului

Pe lângă o creştere masivă a puterii de foc militare convenţionale, China s-a lansat într-o creştere rapidă şi susţinută a dimensiunii şi capacităţii forţelor sale nucleare, potrivit experţilor militari şi în controlul armelor din SUA, informează Reuters, preluată de Agerpres. Comandantul Comandamentului Strategic al SUA, generalul Anthony Cotton, a declarat Congresului în martie că directiva liderului chinez Xi Jinping, ca armata chineză să fie pregătită să cucerească Taiwanul până în 2027, a condus la o acumulare de arme nucleare care pot fi lansate de pe uscat, din aer şi de pe mare.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Liderii militari din NATO au prezentat opțiunile militare pentru Ucraina. Una din ele: trupe europene în Ucraina, sub comanda SUA
Externe

Liderii militari din NATO au prezentat opțiunile militare pentru Ucraina. Una din ele: trupe europene în Ucraina, sub comanda SUA

Lideri militari din Statele Unite şi dintr-o serie de ţări europene au prezentat joi opţiuni consilierilor lor pe probleme de securitate naţională pentru furnizarea de garanţii de securitate Ucrainei, au declarat oficiali, citaţi vineri de Reuters, informează Agerpres. Acest lucru intervine după promisiunea preşedintelui american Donald Trump de a ajuta la protejarea Ucrainei în cadrul oricărui acord care să pună capăt războiului declanşat de Rusia împotriva acestei ţări care durează de 3 ani şi jumătate.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Cutremur cu magnitudinea 7,5 în Strâmtoarea Drake
Externe

Cutremur cu magnitudinea 7,5 în Strâmtoarea Drake

Un cutremur cu magnitudinea 7,5 s-a produs joi în Strâmtoarea Drake, între America de Sud şi Antarctica. Centrul pentru avertizare în caz de tsunami din Pacific a emis iniţial o avertizare de tsunami pentru zonele de coastă din Chile, care a fost însă ridicată ulterior.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Reacția lui Nicolas Maduro după de SUA au trimis nave de război în apele Venezuelei: „Gata cu amenințările”
Externe

Reacția lui Nicolas Maduro după de SUA au trimis nave de război în apele Venezuelei: „Gata cu amenințările”

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a făcut joi apel la miliţie, rezervişti şi „întreg poporul” să se mobilizeze în acest weekend pentru a face faţă „ameninţărilor” SUA, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres. Apelul survine după ce Statele Unite au lansat o operaţiune antidrog care desfăşoară forţe navale în Caraibe cu prezenţa, potrivit unei surse din administraţia americană, a trei nave de război în apele internaţionale în largul Venezuelei.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Departamentul de Stat al SUA suspendă acordarea de vize pentru șoferii de camion străini. Ce motive a invocat
Externe

Departamentul de Stat al SUA suspendă acordarea de vize pentru șoferii de camion străini. Ce motive a invocat

Guvernul american a anunţat joi că suspendă acordarea de vize pentru şoferii de camion străini, acuzaţi că „pun în pericol vieţile americanilor” pe drumurile din SUA, relatează POLITICO. „Suspendăm toate acordările de vize de muncă pentru şoferii de camione comerciale, cu efect imediat”, a declarat secretarul de Stat Marco Rubio pe reţeaua X.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Galerie Foto Kim Jong Un i-a decorat pe „admirabilii” militari nord-coreeni care au luptat împotriva armatei ucrainene în Kursk
Externe

Galerie Foto Kim Jong Un i-a decorat pe „admirabilii” militari nord-coreeni care au luptat împotriva armatei ucrainene în Kursk

Imagini difuzate vineri de mass-media de stat nord-coreene îl arată pe liderul Kim Jong Un în genunchi în faţa portretelor soldaţilor căzuţi în luptă pentru Rusia împotriva Ucrainei, şi îmbrăţişând un supravieţuitor al conflictului, relatează AFP, preluată de Agerpres. În timpul unei ceremonii care a avut loc la sediul Partidului Muncitorilor din Coreea la Phenian, Kim Jong Un i-a salutat pe soldaţii „eroici” şi „admirabili”, reveniţi după ce au îndurat „rafalele de gloanţe şi bombe”.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Avertismentul unui militar german de rang înalt: zeci de mii de soldați europeni sunt necesari pentru Ucraina
Externe

Avertismentul unui militar german de rang înalt: zeci de mii de soldați europeni sunt necesari pentru Ucraina

Liderii europeni din NATO nu trebuie să fie naivi atunci când discută despre o forţă de pace în Ucraina, ci trebuie să înfrunte realitatea că vor trebui să trimită zeci de mii de soldaţi în această ţară, pe termen lung, a declarat pentru Reuters şeful sindicatului militarilor germani, colonelul Andre Wuestner, scrie News.ro. Preşedintele american Donald Trump încearcă să medieze pacea între Moscova şi Kiev, dar a exclus trimiterea de trupe americane în Ucraina.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Zelenski arată care sunt adevăratele intenţii ale Moscovei. „Semnalele din partea Rusiei sunt neruşinate”
Externe

Zelenski arată care sunt adevăratele intenţii ale Moscovei. „Semnalele din partea Rusiei sunt neruşinate”

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat joi noapte că atacurile ruseşti masive din timpul nopţii precedente, care au vizat părţi diferite ale Ucrainei, arată că Moscova evită negocierile pentru încheierea războiului. Volodimir Zelenski a spus că un atac cu rachete asupra unei companii de electronice deţinute de SUA este un indicator „elocvent” al intenţiilor Rusiei în ceea ce priveşte iniţiativele de pace conduse de SUA.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Cel puțin 14 morți și zeci de răniți, în două atacuri ale unor grupări armate din Columbia
Externe

Cel puțin 14 morți și zeci de răniți, în două atacuri ale unor grupări armate din Columbia

Un camion-capcană, drone explozive şi focuri de armă: două atacuri ale unor grupări armate s-au soldat cu cel puţin 14 morţi şi zeci de răniţi joi într-o escaladare dramatică a violenţelor în Columbia, relatează AFP, preluată de Agerpres. Un camion-capcană, drone explozive şi focuri de armă: două atacuri ale unor grupări armate s-au soldat cu cel puţin 14 morţi şi zeci de răniţi joi într-o escaladare dramatică a violenţelor în Columbia, relatează AFP.Această creştere a violenţelor are loc cu un an înainte de alegerile prezidenţiale şi a fost marcată în special de moartea, pe 11 august, a senatorului Miguel Uribe, în urma unui atac.Uribe, în vârstă de 39 de ani, era unul din liderii opoziţiei de dreapta şi ar fi putut candida la alegerile prezidenţiale din mai 2026.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Grecii merg în vacanțe în străinătate, pentru că turismul s-a scumpit prea mult la ei în țară
Externe

Grecii merg în vacanțe în străinătate, pentru că turismul s-a scumpit prea mult la ei în țară

Tot mai mulți greci își petrec concediile în străinătate, pentru că vacanțele în țara lor au devenit mai scumpe, comparativ cu alte destinații. Grecia rămâne, pe de altă parte, una din destinațiile de vacanță preferate de români.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Video Momentul în care o mașină plină de soldați ruși e aruncată în aer de explozia unei mine în zona Pokrovsk
Externe

Video Momentul în care o mașină plină de soldați ruși e aruncată în aer de explozia unei mine în zona Pokrovsk

Militarii ucraineni au publicat pe rețelele sociale o înregistrare video în care sunt arătați mai mulți soldați ruși aruncați în aer, la propriu, după ce mașina în care se aflau a fost distrusă de explozia unei mine, în regiunea Pokrovsk. În înregistrare se observă cum o dronă kamikaze ratează inițial mașina rusească și explodează pe câmp, la câțiva metri în spate.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Un judecător federal ordonă statului Florida să demoleze centrul de detenție Alligator Alcatraz în termen de 60 de zile
Externe

Un judecător federal ordonă statului Florida să demoleze centrul de detenție Alligator Alcatraz în termen de 60 de zile

Un judecător federal din Miami a acordat statului Florida 60 de zile pentru a evacua centrul de detenție pentru imigranți numit Alligator Alcatraz, oferind ecologiștilor și tribului indian Miccosukee o victorie după ce aceștia s-au ciocnit cu guvernatorul Ron DeSantis în legătură cu impactul pe care acest centru improvizat îl avea asupra mediului, scrie The Washington Post. Ordinul judecătoarei federale Kathleen Williams reprezintă o victorie importantă pentru ecologiști, după ce aceștia s-au confruntat cu guvernatorul Ron DeSantis și administrația sa cu privire la impactul pe care îl avea centrul asupra zonei protejate federal Everglades.

Articol postat în data 22 Aug 2025
Acasa Recente Radio Județe