Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Inapoi

Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Sport
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 zile, ca urmare a situaţiei de urgenţă provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund, transmite Agerpres. Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita a transmis, joi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid pentru perioada 9 august – 9 septembrie 2025, inclusiv. Sursa citată precizează că în perioada stării de alertă vor fi luate mai multe măsuri, printre care se numără mobilizarea tuturor mijloacelor, forţelor şi factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund, informarea populaţiei din comună şi din localităţile învecinate despre evoluţia situaţiei, interzicerea accesului în zona afectată şi în Canionul de Sare şi acordarea de asistenţă, dacă situaţia o impune, persoanelor şi gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat. În informarea Instituţiei Prefectului se menţionează că lucrările la sistemul de ţevi corugate, prin care a fost deviat provizoriu cursul pârâului Corund, vor fi finalizate într-o săptămână, dacă condiţiile meteo şi cele hidrologice vor permite. „Se fac nivelări de teren pe aliniamentul de ţevi corugate, umpluturi, rigidizarea tronsoanelor şi montarea sistemului de ancorare”, se arată în informare. Totodată, se mai precizează că, în prezent, sunt executate mai multe lucrări, respectiv înălţarea barajului provizoriu din amonte, pentru controlul suplimentar al debitului, lucrări la digul din amonte, curăţarea şi amenajarea terasamentului precum şi aducerea de piatră spartă şi completarea materialului de fund pentru stabilizarea şi menţinerea ţevilor corugate pe poziţie. „La data prezentei sistemul de ţevi corugate preia şi tranzitează întreaga cantitate de apă a pârâului Corund, sistemul funcţionând normal”, transmite Instituţia Prefectului. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a instituit pentru prima dată stare de alertă în localitate în data de 8 mai, când au început infiltraţiile în subteran, în urma ploilor abundente.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Mirel Rădoi (U Craiova) – Am putea spune că suntem calificaţi, dar ar fi o greşeală

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, la finalul partidei cu Spartak Trnava, din prima manşă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal, câştigată cu 3-0 (0-0), că la acest scor ar putea spune că formaţia sa este calificată în play-off, dar ar fi o greşeală. „După rezultat am […] .

Sport

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Nu am văzut aşa arbitraj, totul a fost pro Braga

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, joi, după înfrângerea cu 1-2, pe teren propriu, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, că arbitrajul a fost total înclinat către adversarii de la Sporting Braga. „Sunt supărat din cauza rezultatului, pentru că nu am obţinut nici […] .

Sport

Daniel Bîrligea (FCSB) – Aveam nevoie de această victorie ca să simţim că mai putem câştiga

Campioana României, FCSB, avea nevoie de victoria cu 3-2 în faţa formaţiei kosovare FC Drita, din prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League, pentru a putea depăşi pasa proastă din acest început de sezon, a declarat la finalul partidei atacantul Daniel Bîrligea. „Cel mai important este că am câştigat, nu contează cum […] .

Sport

Tottenham, învinsă fără drept de apel de Bayern Munchen (0-4), înaintea Supercupei Europei

Echipa engleză de fotbal Tottenham Hotspur, câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Europa League, a fost învinsă fără drept de apel, cu scorul de 4-0, de campioana en titre a Germaniei, Bayern Munchen, într-un meci amical disputat joi pe stadionul Allianz Arena din capitala Bavariei, în faţa a 72.000 de spectatori. Harry Kane, fostul atacant al […] .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

13:07

Mirel Rădoi (U Craiova) – Am putea spune că suntem calificaţi, dar ar fi o greşeală

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, la finalul partidei cu Spartak Trnava, din prima manşă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal, câştigată cu 3-0 (0-0), că la acest scor ar putea spune că formaţia sa este calificată în play-off, dar ar fi o greşeală. „După rezultat am […]
Image Description

13:06

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Nu am văzut aşa arbitraj, totul a fost pro Braga

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, joi, după înfrângerea cu 1-2, pe teren propriu, în prima manşă a turului al treilea preliminar al competiţiei de fotbal Europa League, că arbitrajul a fost total înclinat către adversarii de la Sporting Braga. „Sunt supărat din cauza rezultatului, pentru că nu am obţinut nici […]
Image Description

13:04

Daniel Bîrligea (FCSB) – Aveam nevoie de această victorie ca să simţim că mai putem câştiga

Campioana României, FCSB, avea nevoie de victoria cu 3-2 în faţa formaţiei kosovare FC Drita, din prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League, pentru a putea depăşi pasa proastă din acest început de sezon, a declarat la finalul partidei atacantul Daniel Bîrligea. „Cel mai important este că am câştigat, nu contează cum […]
Image Description

12:48

Tottenham, învinsă fără drept de apel de Bayern Munchen (0-4), înaintea Supercupei Europei

Echipa engleză de fotbal Tottenham Hotspur, câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Europa League, a fost învinsă fără drept de apel, cu scorul de 4-0, de campioana en titre a Germaniei, Bayern Munchen, într-un meci amical disputat joi pe stadionul Allianz Arena din capitala Bavariei, în faţa a 72.000 de spectatori. Harry Kane, fostul atacant al […]
Image Description

12:46

Charalambous (FCSB) – Sper că victoria de azi va fi un restart pentru noi

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută după victoria cu 3-2 din meciul cu FC Drita, din prima manşă a turului 3 preliminar al Europa League, că speră ca acest succes să reprezinte un restart pentru formaţia sa. „Victoria este întotdeauna victorie şi suntem fericiţi când o obţinem. […]
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:17

- Maramures - Au intervenit să salveze un câine și au câștigat prietenia unei pisici, la Tăuții Măgherăuș

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit astăzi, 8 august, în Tăuții-Măgherăuș, să gestioneze o situație prin care se reclama o faptă referitoare la un câine. Coincidență sau nu, cu semnificația zilei, la fața locului însă, “vedeta” intervenției s-a dovedit a fi… o pisică. Aceasta nu s-a mai desprins de oamenii în uniformă, “cerându-și” dreptul la a face parte din echipa de cercetare. În timp ce polițiștii completau documentele, micuța
Image Description

13:17

- Botosani - Scene interzise lângă un supermarket. Un bărbat din Botoșani și amanta sa au renunțat la haine și au trecut la amor în văzul tuturor

Un bărbat din Botoșani și amanta sa au renunțat la haine și au trecut la amor în văzul tuturor, lângă un supermarket din cartierul Galata din Iași. Joi, 7 august 2025,în jurul orei 11:00, localnicii din zonă au sunat la Poliția Locală Iași, după ce au văzut două persoane care întrețineau relații intime. Lângă respectivul supermarket este o clădire în construcție, iar cei doi amanți s-au gândit să treacă la
Image Description

13:13

- Timis - Weekend de foc în Banat. Avertizare de caniculă extremă, cu temperaturi de până la 39 de grade și nopți tropicale

Banatul intră sub Cod de caniculă! Temperaturile urcă până la 39 de grade în acest weekend, iar disconfortul termic va fi accentuat. Meteorologii anunță că sâmbătă, 9 august, va fi caniculă în Banat, dar și în Crișana, Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei. În vestul țării, maximele vor ajunge la 37–38 de grade, mai ales în sudul Banatului. Aerul va deveni sufocant, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete