Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, un amplu plan de reformă privind sistemul burselor școlare, criticând actuala metodologie de acordare a acestora. Șeful Guvernului a atras atenția că sumele alocate burselor au explodat în ultimii ani, iar rezultatele academice nu justifică întotdeauna beneficiile primite. „În ultimii ani a fost o creștere care nu poate fi suportată a burselor, mai ales pentru elevi. Acum trei ani aveam o sumă totală de 188 de milioane de lei şi am ajuns la o sumă de 4,7 miliarde de lei. Este o creștere de zeci de ori. E o sumă foarte mare pe care nu ne-o putem permite”, a anunțat, miercuri, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă. Premierul a oferit exemplul unor clase întregi care primesc burse de merit, deși elevii obțin note de 5 și 6 la examenul de Bacalaureat sau, în unele cazuri, nu promovează deloc. Ilie Bolojan a subliniat că noile reguli vor restrânge acordarea burselor de merit doar pentru elevii cu adevărat performanți, iar bursele sociale vor fi păstrate, dar vor fi distribuite strict pe baza nevoii reale. „Vom rămâne cu bursele de merit, dar acordate pe merit, într-un număr limitat. Iar cele sociale vor fi alocate pe criterii care ţin de sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate”, a mai declarat premierul. Conform datelor Ministerului Educației, în anul școlar 2023–2024 au fost acordate aproximativ 1,37 milioane de burse elevilor din învățământul preuniversitar, excluzând grădinițele, școlile speciale și postlicealele. În ianuarie 2025, numărul bursierilor a depășit chiar 1,4 milioane. Un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației, la solicitarea Ministerului Educației, arată că peste 70% dintre elevi au beneficiat de cel puțin o bursă în perioada 2023–2024. Cercetarea, desfășurată în 510 școli și având aproape 40.000 de respondenți – elevi, părinți, profesori și directori – relevă că bursele sociale și de merit domină sistemul actual, reprezentând peste 95% din totalul burselor acordate. În luna martie 2024: Bursa socială a fost cea mai accesată (762.833 beneficiari – 55,6%), Bursa de merit a fost acordată la peste 522.000 de elevi (40%), Bursa tehnologică – 6%, Bursa de excelență olimpică – 0,22%, Bursa pentru mame minore – 960 beneficiare (0,06%). Datele din ianuarie 2025 confirmă aceeași tendință: Bursa socială: 840.820 beneficiari (60%), Bursa de merit: 325.265 elevi, Bursa de reziliență: 170.318 elevi (12%).
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că, potrivit Serviciului național de Meteorologie elen, în zilele următoare va crește riscul de incendii, ce ar putea afecta suprafețele împădurite ale teritoriului acestei țări, riscul fiind accentuat de temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor, umiditatea redusă și intensitatea vântului. MAE recomandă cetățenilor români interesați să consulte pagina de internet a Ministerului
.
Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Ţig a fost învinsă de burundeza Sada Nahimana, cu 7-6 (7/0), 6-3, miercuri, în prima rundă a turneului ITF la Bucureşti (W75), găzduit de Centrul Naţional Simona Halep din Capitală şi dotat cu premii totale de 60.000 de dolari. Ţig (30 ani, 215 WTA) s-a înclinat după două ore […]
.
Un număr de 126.495 de elevi (83,1%) care au participat la Evaluarea națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, a transmis, joi, Ministerul Educației și Cercetării. Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării naționale (EN VIII) au fost publicate joi, la ora 12:00, pe site-ul dedicat, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ au la centrele de examen. Potrivit sursei citate, examenul a
.
Atacantul francez Kylian Mbappe şi jucătorii care nu au fost titulari în meciul câştigat marţi cu scorul de 1-0 în faţa lui Juventus Torino, aducând echipei Real Madrid calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, competiţie găzduită de SUA, s-au antrenat miercuri pe ploaie pe terenul din Gardens North County District din […]
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.