Primarul sectorului 3, Robert Sorin Negoita, a anunțat semnarea a două noi contracte de finanțare din fonduri europene în valoare totală de 110 milioane de lei. Aceste fonduri vor fi folosite pentru extinderea și modernizarea grădinitelor nr. 211 și nr. 160, potrivit newsbucuresti.ro.
În cazul grădinităi nr. 211, clădirea existentă va fi extinsă atât pe orizontală, cât și pe verticală, până la un regim P+3E+parțial etaj 4. Suprafața desfășurată va fi dublată, ajungând la peste 6.500 mp, față de circa 3.100 mp anterior. Capacitatea va crește semnificativ, de la 320 la 600 de copii, iar numărul de săli de clasă va fi dublat, de la 16 la 32. Noile dotări includ o bucătărie modernizată, spații tehnice, arhivă, grupuri sanitare conforme, zone recreative și un cabinet medical. De asemenea, spațiile administrative vor fi extinse și reconfigurate, iar la etajele superioare vor fi amenajate o sală multifuncțională de 92 mp, o sală de consiliu de peste 90 mp, birouri și depozite pentru materiale didactice.
Pentru grădinița nr. 160, extinderea va fi și mai semnificativă, cu construirea unui nou corp de clădire cu regimul S+P+2E. Suprafața totală a noii construcții va fi de 3.290 mp, iar capacitatea va crește de la 225 la 320 de copii. Numărul de săli de grupă va crește de la 9 la 25, iar facilitățile vor include o sală multifuncțională, o sală de consiliu, spațiu medical, bucătărie, spații administrative și zone pentru activități didactice și recreative.
Potrivit citeaza newsbucuresti.ro, toate lucrările vor asigura accesibilitate pentru copiii cu dizabilități, respectând normele de eficiență energetică și cele de siguranță la incendiu. Negoita menționează că aceste proiecte vor contribui la creșterea standardelor pentru educația preșcolară în sector.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail