Primăria Sectorului 1 a fost joi gazda unei dezbateri dedicate identificării principalelor direcții ce vor sta la baza Strategiei locale pentru prevenire și asistență în domeniul adicțiilor, întrucât, în ultima vreme, asistăm la un fenomen alarmant care afectează, din păcate, tot mai mulți tineri. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Primăriei Sectorului 1, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), ai Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, ai Poliției Naționale, Jandarmeriei Române, Poliției Locale, Federației Naționale a Părinților, Agenției Naționale Anti-Doping, cadre medicale specializate în tratarea și prevenția adicțiilor, directori de licee, profesori, conferențiari, psihologi, ONG-uri cu activitate în sfera de prevenție, tratare și reabilitare. Participanții au subliniat că educația preventivă trebuie să înceapă din familie și să fie continuată, în mod coerent și responsabil, în cadrul sistemului educațional și medical. Este esențial ca părinții, profesorii, medicii de familie, dar și societatea civilă să colaboreze activ pentru a oferi tinerilor repere sănătoase și acces la activități constructive, care să le susțină dezvoltarea emoțională și socială. „Copiii și tinerii au nevoie de sprijin, de modele sănătoase și de activități care să le dezvolte echilibrul emoțional și personalitatea. Prevenția reală nu se face doar prin mesaje, clipuri video sau sloganuri, ci și prin programe structurate, susținute de specialiști și adaptate realităților de zi cu zi. Ne dorim ca Sectorul 1 să devină un model de bune practici în ceea ce privește protejarea tinerilor de tentațiile distructive”, a declarat George Tuță, primarul Sectorului 1. Pentru a înțelege fenomenul și dintr-o perspectivă personală, la dezbatere a fost invitat și un fost consumator de substanțe interzise, care a împărtășit din propria experiență. Acesta a subliniat că renunțarea la droguri nu este un drum ușor, dar este posibilă cu ajutorul specialiștilor, al familiei și al unui sistem de sprijin constant. Concluzia principală a dezbaterii a fost: prevenirea eficientă a consumului de stupefiante trebuie să se bazeze pe acțiuni integrate și pe o colaborare reală între autorități, comunitate, școală și familie. Este nevoie de programe educaționale continue în unitățile de învățământ, de grupuri de suport pentru tineri și părinți, dar și de extinderea parteneriatelor cu organizații non-guvernamentale care activează în domeniul prevenirii și tratării dependențelor.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, acuză „acțiuni de PR” din partea guvernului Bolojan, indicând anunțurile legate de costul apei minerale și de concedierea șoferilor. „Nu refaci deficitul cu asemenea acțiuni de PR”, a spus Grindeau într-o conferință de presă, subliniind că în ultima perioadă a văzut tot felul de „ciumpalaci” care zic că PSD va ieși de la guvernare pentru că se reduc indemnizațiile și numărul membrilor în CA-uri.
.
“În 2023, Institutul „Elie Wiesel” a solicitat primarului Bucureștiului să promoveze o hotărâre de Consiliu General pentru respectarea OUG 31/2002 și redenumirea străzii Mircea Vulcănescu. Nu am primit răspuns și am chemat în judecată, contencios administrativ, primăria și consiliul. Instanța de fond a decis că administrația locală trebuie să redenumească strada. Numai că primarul și consiliul au făcut recurs. Apelul este în toamna acestui an” a declarat pentru G4Media directorul
.
În cadrul ședinței Consiliului Local Sector 1 de luni, aleșii locali au votat o serie de hotărâri care readuc salubrizarea la calitatea și standardele legale, restabilind normalitatea în serviciile de curățenie din comunitatea noastră. Astfel, consilierii locali au reintrodus frecvențele de intervenție obligatorii prevăzute în Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 345 din 13 august 2020. Prin actualizarea programului de prestație al operatorului de salubritate, se va asigura o
.
Primăria Sectorului 3 se află în plin proces de reconstrucție a Școlii gimnaziale nr. 16 „Voievod Neagoe Basarab”. Vechea clădire, construită în anii 1960-1970, ajunsese într-un stadiu avansat de deteriorare și era nesigură pentru elevi și profesori. Primarul Robert Negoiță a vizitat șantierul școlii care se construiește pe amplasamentul vechii unități de învățământ. „La Școala Neagoe Basarab se lucrează intens. Am ajuns la ultimul etaj, care va fi sală de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.