Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, până la finalul lunii septembrie, a anunțat vineri ministrul Agriculturii Florin Barbu. Amintim că măsura este în vigoare din anul 2023 și a fost prelungită în mod repetat, acum urmând să expire la 1 iulie. Retailerii au atras atenția că măsura trebuia să fie temporară și că au aflat de intenția prelungirii joi seară, scrie economedia.ro. „Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii și consumatorii români! Astăzi, în ședința de guvern, au fost aprobate două măsuri care și-au dovedit eficiența! Astfel, am propus și aprobat în Guvern prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri, până la 31 decembrie 2025”, a transmis ministrul Agriculturii. Lista alimentelor cu adaos comercial plafonat cuprinde: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui; carne proaspătă porc; legume proaspete vrac; fructe proaspete vrac; cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat joi seară un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care a propus plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază cu trei luni, până la data de 30 septembrie 2025. Acest proiect de OUG ar apărea numai pe site-ul Ministerului Agriculturii ca fiind semnat doar de PSD: Marian Neacșu Viceprim – ministru, Radu Marinescu – Ministrul Justiției și Florin Barbu – Ministrul Agriculturii, dar nu și de miniștrii de Finanțe și Economie, așa cum a fost în cazul celorlalte OUG, inclusiv al celor care prelungesc.
Suspectul, cu dublă cetăţenie, rusă și germană, ar fi plătit un asasin să o omoare pe fiica unui bărbat care îi datora bani. Autorul crimei a fost și el capturat tot pe teritoriul României, potrivit stirileprotv.ro. Polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale aveau informații de la autoritățile din Germania despre faptul că suspectul de instigare la omor, dar și autorul crimei – un cetățean din Republica Moldova, apropiat de
.
Vânzările de aparate de aer condiționat s-au dublat în ultima săptămână pe eMAG, față de finalul primăverii, deoarece temperaturile sunt foarte crescute odată cu venirea verii, transmite retailerul. În cazul ventilatoarelor, au fost plasate de cinci ori mai multe comenzi raportat la același interval de timp, potrivit analizei platformei românești de comerţ online, potrivit economedia.ro. „Oamenii caută soluții pentru a-și transforma casele și grădinile în oaze de răcoare. În același
.
În maximum două săptămâni, va putea fi folosită stația de reîncărcare cu putere mare, amenajată în parcarea de la Arieșul Mare din Sectorul 6. Vineri, în ședința de Consiliu Local, a fost aprobat Regulamentul privind funcționarea și exploatarea stațiilor de reîncărcare a autovehiculelor electrice și hibrid plug-in, instalate pe domeniul public din Sectorul 6. Proiectul prevede tarife minime, menite doar să acopere costurile de utilizare a stației și energiei electrice,
.
O limuzină Skoda cu numere de Ilfov a blocat un troleibuz în stația Crinului din cartierul Mărăști, Cluj-Napoca. Șoferul tupeist și-a lăsat mașina în așa fel încât troleibuzul nu a mai putut trece și a plecat să-și rezolve cumpărăturile sau poate alte treburi pe care le avea, potrivit stiridecluj.ro. Circa 50 de persoane au fost nevoite să aștepte circa 5 minute întoarcerea șoferului care bloca ieșirea. Conducătorul troleibuzului ne-a scris
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.