The Institute a premiat marți seară câștigătorii celei de-a 23-a ediții a Galei Societății Civile. Marele Premiu al Galei Societății Civile 2025 a fost acordat organizației Salvați Copiii România, pentru proiectul „Protecția copiilor împotriva dependenței de jocurile de noroc”, o campanie de advocacy, educație și intervenție publică prin care a fost obținută o schimbare legislativă majoră menită să protejeze copiii din România. Într-un context în care peste 15.000 de agenții de pariuri sunt active în România, multe în apropierea școlilor, Salvați Copiii a mobilizat tineri, cadre didactice, autorități și societatea civilă pentru a atrage atenția asupra riscurilor jocurilor de noroc și asupra lipsei unei legislații eficiente. Campania „Joacă, nu jocuri” a avut un impact remarcabil și a contribuit decisiv la adoptarea Legii nr. 107/2024, care interzice amplasarea slot-machine-urilor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori – o măsură menită să protejeze comunitățile vulnerabile și minorii. Unul dintre cele mai puternice momente ale serii a fost reprezentat de mesajul transmis de Președintele României, Nicușor Dan, prin Consiliera de Stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Cătălina Galer. În cuvintele sale, Președintele a subliniat rolul crucial pe care societatea civilă îl are în menținerea democrației și în protejarea valorilor fundamentale:„România nu este imună la extremism şi intoleranţă, pericole în faţa cărora cei care apără adevărul, cer transparenţă şi trag semnale de alarmă sunt adesea vizaţi. Ştiu cât de mult efort presupune tot ceea ce faceţi şi vă mulţumesc că nu renunţaţi să apăraţi cauzele vulnerabile din societatea noastră. Vă transmit, de asemenea, întreaga mea recunoştinţă pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat în această perioadă, pentru toate încurajările şi acţiunile voastre.” Președintele a adăugat că vocea societății civile a contribuit esențial la consolidarea democrației din România:„Sunteţi primii care semnalaţi nedreptăţi, sancţionaţi derapaje şi vă puneţi la dispoziţie experienţa pentru a contribui la schimbare şi reformă. România se poate dezvolta prin solidaritate, dialog şi implicare. Doar împreună – decidenţi, oameni politici şi societate civilă – vom readuce statul mai aproape de cetăţean şi vom reface, astfel, încrederea în instituţii. Avem nevoie unii de alţii ca să reuşim.” Într-un context în care vocea societății civile este mai importantă ca oricând, proiectele premiate în cadrul Galei din acest an reflectă concret angajamentul și impactul organizațiilor care luptă pentru binele comun și pentru consolidarea unei democrații participative:, astfel: În secțiunea Educație și Învățământ au fost acordate două Premii I, pentru: Teach for Romania, cu proiectul Caravana Literației – o inițiativă națională care sprijină dezvoltarea competențelor de literație în rândul copiilor din medii vulnerabile și Asociația SEXUL vs BARZA, cu proiectul de consiliere online în educație sexuală, dedicat adolescenților din județul Călărași – o premieră în accesul sigur și anonim la informație corectă. Asociația MISE EN SCENE a fost premiată în secțiunea Artă și Cultură pentru spectacolul Lear is Blind care reinterpretează opera shakesperiană într-o cheie contemporană și accesibilă persoanelor cu deficiențe de vedere – un prim pas către un teatru accesibil tuturor. Apărarea drepturilor individuale/colective: Salvați Copiii România a obținut Premiul I cu același proiect care a primit și Marele Premiu, organizația clasându-se cu proiecte diferite și pe următoarele două locuri în secțiune. În cadrul Comportament civic și Participare publică, Asociația Străzi pentru Oameni a primit Premiul I pentru proiectul Coroană Verde pentru Regina Elisabeta, un model de regenerare urbană participativă prin care bulevardul cu același nume din inima Bucureștiului a fost înverzit prin plantarea a aproape 100 de copaci. Asociația Din Grijă Pentru Copii a fost premiată cu primul loc la Sănătate pentru proiectul Gustos și sănătos în farfuria din spital, care propune o reformă a alimentației în spitalele publice, pornind de la copii. Inițiativa a promovat și a adus în spitale hrană sănătoasă, diversificată, gătită prin tehnici corecte care ajută la păstrarea nutrienților din alimente. Incluziune socială: Clubul Sportiv Nautic Titanii a fost distins cu Premiul I pentru proiectul Vâslește pentru viață!, un program de incluziune socială prin sport ce a găzduit peste 400 de participanți. La Servicii de Asistență Socială, Asociația M.A.M.E a obținut Premiul I pentru Centrul Steluțelor, un spațiu de sprijin, un loc în care copiii grav bolnavi au acces gratuit, pe perioade lungi de timp, la programe performante de recuperare Juriul pentru Protecția Mediului a decis acordarea premiului I către Asociația Parcul Natural Văcărești pentru proiectul Natura dintre blocuri – Pajiștea Petricani, dedicat transformării unei zone degradate într-un spațiu verde accesibil comunității și dezvoltării de activități care ocrotesc mamiferele și păsările de apă și de zăvoi din zonă. În secțiunea Dezvoltare economică și socială, Asociația Proiect Voiajor a fost recompensată cu Premiul I pentru Jobs for Ukraine, un program de integrare profesională a refugiaților ucraineni. Dăruiește Viață a primit Premiul I în secțiunea Proiecte realizate cu implicarea voluntarilor pentru proiectul Un Spital prieten cu joaca, dedicat creării unui mediu prietenos și interactiv pentru copiii spitalizați în spitalul Marie S. Curie din București. Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) a câștigat în secțiunea Programe cu Împreună împotriva risipei alimentare pentru acțiunile desfășurate în perioada 20230-2025, care leagă sustenabilitatea de solidaritatea socială. La capitolul Campanii Sociale, Hope and Homes for Children România a fost distinsă cu Premiul I pentru campania Ambasador pentru acasă, o pledoarie pentru abandonul zero și protecția copilului. La Tineri de Bine, secțiunea cu cel mai mare număr de înscrieri din acest an, Asociația Europuls a câștigat Premiul I pentru organizarea EUROSFAT 2024, un forum internațional de democrație participativă ce a reunit 560 de participanți din 50 de țări. Competiția GSC 2025
Autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat prin Bulevardul Dacia în fiecare weekend din perioada 28 iunie 2025 – 12 octombrie 2025, ca urmare a desfășurării evenimentului ”Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”. Potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei, de la Bd. Dacia până la Splaiul Independenței (fiind permisă traversarea pe
.
Campionul olimpic David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber, din cadrul Campionatelor Europene de înot Under-23 de la Samorin (Slovacia), cu cel mai rapid timp din serii. Popovici, campion olimpic la 200 m liber şi bronz la 100 m liber, a câştigat seria sa din startul competiţiei europene cu timpul […]
.
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo se pregăteşte să semneze un nou contract pe doi ani cu clubul Al-Nassr din liga profesionistă de fotbal a Arabiei Saudite, informează BBC, care citează surse saudite. Actuala înţelegere a căpitanului selecţionatei Portugaliei, în vârstă de 40 de ani, va expira la sfârşitul lunii iunie. După ultimul meci al ediţiei trecute […]
.
Liga germană de fotbal a comunicat, joi, meciurile de deschidere din sezonul 2025-2026 din Bundesliga, iar conform programului Bayern Munchen, campioana en titre, o va întâlni pe RB Leipzig pe Allianz Arena pe 22 august, informează AFP. Chiar dacă RB Leipzig a încheiat pe locul 7 în sezonul trecut, privând echipa de prezenţa în cupele […]
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.