Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat, după ședința ordinară de consiliu, adoptarea mai multor proiecte cu impact direct asupra comunității. Printre acestea se numără acordarea de finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit în domeniul educației, stimulente pentru elevi și profesori din Ilfov, precum și sprijin financiar destinat integrării în societate a persoanelor cu dizabilități prin facilitarea accesului la un loc de muncă. ”Am adoptat, în ședința de astăzi, proiecte prin care acordăm ajutor financiar nerambursabil unor activități nonprofit, pentru mai multe domenii educative, am votat acordarea unor stimulente pentru elevii și profesorii din cadrul unităților de învățământ din Ilfov, dar și acordarea unui ajutor, concret, în bani, pentru integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități prin găsirea unui loc de muncă”, transmite Thuma pe pagina de Facebook a CJ Ilfov. Totodată, a fost aprobat un program de screening pentru depistarea bolilor hepatice cronice, realizat în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni și adresat populației din regiunea București–Ilfov. ”Revin cu date punctuale despre aceste proiecte făcute cu și pentru oameni. Avem multă treabă anul acesta.”, a transmis Hubert Thuma.
În perioada 1-3 august 2025, se desfășoară cea de-a IX-a ediție a Festivalului Strada Armenească, la Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’ din București, notează stradaarmeneasca.ro. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an își propune să consolideze axa culturală București-Chișinău-Erevan, articulând-o printr-un program artistic ce reunește nume importante ale scenei internaționale din Armenia, Republica Moldova și România. Pe scena festivalului vor urca Zdob și Zdub, Fanfara Ciocârlia, Robin and the
.
Consiliul Județean Ilfov continuă să susțină performanța în educație prin semnarea unui protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Scopul acestui parteneriat este de a recompensa elevii care obțin rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare, precum și cadrele didactice care îi pregătesc, transmite Ștefan Rădulescu, vicepreședinte CJ Ilfov. Elevii ilfoveni care participă la fazele naționale și internaționale vor primi următoarele stimulente financiare: Olimpiade: Premiul I: 1.000 lei Premiul
.
Dacă dumneavoastră sau o persoană dragă poate beneficia de aceste servicii, nu mai amânați! Programele sunt active până la ocuparea tuturor locurilor disponibile.
.
Un alt incident şocant a avut loc, azi-noapte, în complexul rezidenţial Cosmopolis, din județul Ilfov. Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost înjunghiat din senin în timpul unui scandal verbal cu alţi tineri, transmite observatornews.ro. Cearta iniţială a escaladat, însă, până în momentul în care, victima a fost atacată cu un cuțit. După ce și-a dat seama ce a făcut, agresorul a fugit de la locul incidentului. În
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.