„Cenușăreasa” de Serghei Prokofiev revine pe scena Operei Naționale București pentru Bucharest Opera Festival 2025
Pe 18 iunie, de la ora 17:00, spectacolul „Cenușăreasa” de Serghei Prokofiev va ocupa din nou scena Operei Naționale București. Acesta face parte din programul special al Bucharest Opera Festival 2025 și este semnat de regizorul Renato Zanella, fost director al Baletului Operei de Stat din Viena.
Zanella, cunoscut pentru montările sale vizuale și directe, a mai creat la București coregrafii precum „Romeo și Julieta” și „Le Sacre du Printemps”, ambele fiind apreciate și jucate de multiple sezoane. Potrivit newsbucurești.ro, spectacolul propune o interpretare modernă și clară a poveștii clasice, fără decoruri prea elaborate sau gesturi gratuite. Accentul se pune pe contrastul dintre privilegiați și cei invizibili, exprimat prin mișcare, nu prin explicații verbale.
Distributia include pe Cristina Dijmaru în rolul Cenușăresei, Bogdan Canila ca Prinț, Amyra Badro în rolul Zânei, Robert Enache ca Faun, Valentin Stoica ca Mama vitregă și Razvan Cacoveanu și Sergiu Dan ca Surorile vitrege. Orchestra Operei Naționale va fi condusă de dirijorul Daniel Jinga, iar pe scenă va fi Ansamblul de Balet al Operei.
„Cenușăreasa” rămâne una dintre cele mai dansate opere din lume, apreciată în teatre de la Moscova la Londra, și acum la București, prezentată într-o versiune care nu flatează convențiile, ci povestește o istorie veche într-un limbaj accesibil publicului de astăzi.
Potrivit unui comunicat, Renato Zanella, unul dintre cei mai importanți coregrafi ai generației sale, a fost director al Baletului Operei din Viena între 1995 și 2005. În timpul mandatului său, a creat aproximativ patruzeci de coregrafii și a transformat compania de balet într-un ansamblu independent, capabil să susțină chiar și rolurile principale cu propriile sale dansatoare și dansatori. În perioada 2016-2017, a fost coordonatorul artistic al Baletului Operei Naționale București.
Bucharest Opera Festival, care durează zece zile, aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și din străinătate, oferind publicului o diversitate culturală și o adevărată călătorie artistică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail