Pe 31 august, Bucureștiul va deveni din nou scena uneia dintre cele mai mari competiții de ciclism amator din lume – L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon. Aflat la a patra ediție, evenimentul are peste 2.500 de participanți, înscrierile fiind în continuare deschise. Pe 31 august, în intervalul 07:00 – 14:00, vor fi închise circulației următoarele străzi și artere din București: Participanții vor porni din fața Palatului Parlamentului, iar formatul este inspirat din Tour de France și adaptat Bucureștiului. Cele trei trasee din cadrul evenimentului sunt adaptate nivelurilor de vârstă și experiență: Race Village-ul va fi din nou amplasat în Piața Constituției. Acesta va fi hub-ul evenimentului și locul de întâlnire al pasionaților de ciclism: Concurenții vor avea acces la 3 puncte de alimentare (Start/Finish, Arena Națională, Piața Victoriei), precum și la sprijin tehnic fix și mobil, pe toată durata cursei.
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul 3 mondial şi campioană la Wimbledon luna trecută, s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, în finala căruia o va avea ca adversară pe italianca Jasmine Paolini. Swiatek a învins-o duminică, în penultimul act al competiţiei, […]
.
Internaţionalul român Dennis Man, care s-a transferat recent de la Parma la PSV Eindhoven, a fost rezervă la campioana en titre a Olandei la fotbal în meciul câştigat în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei FC Twente, duminică, în etapa a doua din Eredivisie. Oaspeţii au deschis scorul în partida de la Enschede […]
.
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seara, după derby-ul cu FCSB, scor 2-2, că este mulţumit de faptul că formaţia sa a revenit pe final şi a egalat, dar nu şi de joc. „Sunt mulţumit că am revenit pe final. Ca joc nu am arătat bine, trebuie să recunoaştem. Mă […]
.
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seara, după egalul, scor 2-2, cu FC Rapid, că formaţia sa a pierdut 2 puncte şi îi pare rău de eforturile jucătorilor făcute timp de 83 de minute. „Am controlat meciul până am primit primul gol (n.r. – minutul 83). Până atunci Rapid nu a […]
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.