Un copil de 15 ani, care locuia împreună cu mama sa și concubinul acesteia în corturi amplasate la capătul unei străzi din Sectorul 5 al Capitalei, a fost găsit luni seara spânzurat de creanga unui copac. ”La data de 30.06.2025, în jurul orei 20:40, Secția 24 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 s-ar afla un minor, în vârstă de aproximativ 15 ani, ce pare a fi spânzurat de creanga unui copac. Polițiștii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, iar în zona de câmp aflată la capătul străzii au identificat două corturi în care locuiau mama minorului, concubinul acesteia și adolescentul în cauză, în vârstă de 15 ani”, informează Poliția Capitalei. Copacul de care a fost găsit spânzurat minorul se afla chiar în apropierea locului unde familia își instalase corturile. Din primele verificări a rezultat că, în momentul producerii tragediei, mama și concubinul acesteia erau plecați la un magazin din apropiere, arată sursa citată. La fața locului au intervenit și echipaje medicale, care, în pofida manevrelor de resuscitare, au fost nevoite să constate decesul minorului. Trupul neînsuflețit va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu Serviciul Omoruri, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Lidl România introduce, în fază de testare, un nou produs pe segmentul peștelui proaspăt, un burger din somon proaspăt, realizat în colaborare cu un producător local. Potrivit companiei, este primul produs de acest tip disponibil pe piața românească în categoria pește proaspăt ambalat. Noua opțiune alimentară este lansată cu titlu experimental, urmând să fie evaluată în funcție de interesul consumatorilor. Noul produs reflectă preocuparea Lidl de a inova în sortimentul
.
Clotilde Armand, vicepreședinte USR și fost primar al Sectorului 1, lansează un apel public către actuala administrație a Sectorului 1 și către ministrul Culturii pentru a nu abandona proiectul de achiziție a atelierelor Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, situate pe strada General H.M. Berthelot nr. 56-58. După ani de incertitudine, în mandatul lui Clotilde Armand, Primăria Sectorului 1 a făcut toate demersurile necesare pentru ca această clădire – esențială
.
Academia de Studii Economice (ASE) din București a anunțat marți că a început concursul de admitere la programele sale de licență, prin deschiderea platformei inscriere2025.ase.ro, unde dosarele de concurs pot fi încărcate până pe 10 iulie. Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis AGERPRES, pentru anul universitar 2025-2026, ASE scoate la concurs 7.789 de locuri, dintre care 3.130 sunt finanțate de la buget, 6.822 de locuri
.
Consiliul Local a adoptat trei hotărâri pentru modernizarea sistemului de parcare, aliniind Sectorul 1 la direcția generală urmată de întreaga Capitală. Noile măsuri aduc în prim plan digitalizarea și gestionarea echitabilă a locurilor de parcare, tratând domeniul public ca o resursă comună, supusă unor reguli clare și transparente. Implementarea planului privind parcările va fi etapizată și se va desfășura în patru faze distincte: în 2025, un audit va identifica toate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.