Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat, între 2 și 6 iulie, 153 de operatori economici de pe litoralul românesc, aplicând 176 de sancțiuni, în valoare totală de 899.200 lei, potrivit unui comunicat al instituției. ”Controalele au vizat respectarea drepturilor consumatorilor în unitățile de cazare, alimentație publică, comerț și servicii, cu accent pe siguranța alimentară, condițiile de igienă și informarea corectă a consumatorului”, se arată în informarea Autorității. ANPC a aplicat 122 de amenzi contravenționale și a dat 104 avertismente, fiind emise, totodată, cinci invitații de clarificare a documentației. Principalele abateri constatate: produse alimentare cu data limită de consum depășită sau cu modificări organoleptice; preparate din carne fără etichetare clară privind data deschiderii sau elementele de caracterizare; condiții neigienice în spații de preparare și depozitare (frigider neigienizat, paviment murdar, tăvi cu grăsime arsă, prezența insectelor, zone cu mucegai); lipsa informării privind alergeni, țara de origine a legumelor și fructelor, avertizări de siguranță (ex. imazalil la citrice), sau despre taxa SGR; frigidere nefuncționale sau care nu respectau temperatura de păstrare a produselor; nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produse perisabile și congelate. De asemenea, s-au mai constatat abateri privind: produse nesigure sau periculoase (ex. jucării cu marcaj CE neconform, ambalaje deteriorate, produse expuse la soare, promoții fără produs de referință); lipsa autorizațiilor de funcționare, a afișării certificatelor de clasificare sau a documentelor de calitate; nereguli privind etichetarea (lipsa importatorului/distribuitorului, lipsa traducerii în limba română); lipsă meniu în format 201, lipsă informații nutriționale și ingrediente, lipsă tarif check-in/check-out; spații de joacă neconforme, lipsă avertizări de siguranță; ulei uzat cu resturi arse, agregate frigorifice cu rugină și mucegai, lipsă verificări metrologice.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă e important ca „oamenii din birouri”, cei care pot să atragă fonduri din sponsorizări, să fie puţin mai bine pregătiţi. „Pentru ca aceşti copii şi tineri sportivi să se dezvolte este nevoie de acea echipă din birouri, […]
.
West Side Hallo Fest, cea mai așteptată sărbătoare de Halloween din România, revine cu ediția a treia, în perioada 24–26 octombrie 2025, într-o nouă locație: baza digului Lacului Morii și promenada dintre străzile Mehadia și Cornului, în cartierul Crângași-Giulești. Vor fi concerte în toate cele trei zile, activități creative, jocuri pentru cei mici, ateliere tematice, decoruri spectaculoase și vendori cu produse speciale de Halloween, arată Primăria Sectorului 6. ”În august,
.
Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al campionatului Spaniei, împotriva formaţiei Osasuna Pamplona, programat pe 19 august, informează mass-media spaniolă. Potrivit cotidianului AS şi postului de radio Cadena Ser, gruparea madrilenă a dat publicităţii o scrisoare în care precizează că, după ce a discutat […]
.
Primăria Sectorului 5, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a organizat astăzi o ieșire specială pentru un grup de beneficiari, oferindu-le o zi departe de agitația orașului, într-un cadru natural și spiritual. Prima oprire a fost la Mănăstirea Comana, situată în inima Deltei Neajlovului, unde participanții s-au bucurat de liniște, aer curat și peisaje reconfortante. A urmat Schitul Sfântul Nicolae, un loc primitor și plin de pace
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.