Consiliul Județean Ilfov anunță construirea unui nou corp de ambulatoriu în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov. Clădirea, cu trei niveluri și o suprafață de peste 1.100 de metri pătrați, va fi specializată în consultații și diagnostic multidisciplinar și va fi dotată la standarde europene. Ambulatoriul va avea cabinete pentru ortopedie, dermatologie, oncologie, chirurgie, ORL, cardiologie, ginecologie și multe altele – toate dotate la standarde europene. În plus, va dispune și de un laborator de genetică materno-fetală, dedicat testării și diagnosticării precoce în sarcină. Clădirea va fi complet accesibilă persoanelor cu dizabilități și va include facilități moderne pentru confortul pacienților și al personalului medical, arată CJ Ilfov. Investiția se ridică la aproape 20 de milioane de lei, fonduri obținute din finanțare europeană nerambursabilă și cofinanțare națională.
Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, fost număr 3 mondial, a declarat forfait pentru ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, programat între 24 august şi 7 septembrie la New York, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP. Dimitrov (34 ani), aflat în prezent pe locul 21 în clasamentul mondial, nu a mai disputat niciun meci […]
.
Din probele administrate a rezultat că, în perioada iunie – august 2025, femeia, de 66 de ani, ar fi procurat, deţinut şi vândut diverse cantităţi de heroină şi metadonă (droguri de mare risc), cu sume cuprinse între 250 şi 400 de lei. „Cercetările efectuate au relevat că o parte dintre drogurile de mare risc ar fi fost depozitate în locuinţa bărbatului de 46 de ani, iar tranzacţionarea lor ar fi
.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu INSULA 42, anunță lansarea unui nou modul din cadrul programului de formare „Transformarea meseriilor culturale”, intitulat „Arhitectura sistemului cultural în România”. Modulul se va desfășura în perioada septembrie – decembrie 2025 și se adresează profesioniștilor din sectorul cultural din întreaga țară. Un program de formare adaptat realităților sistemului cultural românesc Într-un context marcat de instabilitate și schimbări profunde în sectorul
.
Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoarea de 3,23 milioane de lei pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă, respectiv sancțiuni de 632.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), într-o postare publicată, miercuri, pe pagina de Facebook a instituției. Sancțiunile au fost aplicate în urma controalelor derulate de către inspectorii de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.