Federaţia Solidaritatea Sanitară îi cere premierului Bolojan să retragă măsurile de reducere a salariilor din sănătate
Federaţia Solidaritatea Sanitară îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a transmis informaţii false despre salariile din sistemul public de sănătate în cadrul conferinţei de presă de vineri. Sindicaliştii cer scuze publice şi renunţarea la reducerea cu 10% a anvelopei salariale pentru sectorul sanitar.
Într-o scrisoare deschisă, liderii federaţiei arată că sporurile pentru condiţii de muncă și continuitatea serviciilor medicale sunt plătite la același nivel din 2018, an în care salariile erau mai mari în termeni reali. Aceasta duce la o diminuare a valorii sporurilor, în timp ce deficitul de personal în spitale ajunge la 20%, potrivit datelor prezentate de sindicalişti.
Federaţia contrazice afirmaţiile premierului despre nivelul maxim al sporurilor și despre alocarea cheltuielilor spitaliceşti, precizând că în primele zece luni ale acestui an, cheltuielile cu salariile au reprezentat 64% din totalul cheltuielilor spitalelor, un procent sub media europeană, notează newsbucuresti.ro. Sindicaliştii mai subliniază că reducerea anvelopei salariale ar înrăutăţi şi mai mult situaţia angajaţilor din sănătate.
În replică, Ilie Bolojan a spus că mulţi angajaţi din spitale câştigă sporurile la nivel maxim şi că salariile consumă peste 90% din bugetele unor unităţi medicale, ceea ce lasă fonduri insuficiente pentru medicamente şi echipamente. Premierul a evidenţiat nevoia unor reforme pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, dar şi pentru finanţarea mai strâns legată de activitatea efectivă.