Jurnalistul Răzvan Dan, reporter la Antena 1 face o comparație „la rece” între cele două orașe, trecând în revistă mai multe elemente esențiale pentru a avea o viață bună. Chiar dacă opinia oricăruia dintre noi este subiectivă, Răzvan Dan nu poate fi acuzat de prea mult patriotism local, fiind născut în Baia Mare, după care a locuit 7 ani în Cluj, unde a făcut facultatea și a fost reporter atât online cât și la televizuine (Pro TV). De 4 luni locuiește în București, fiind reporter la Antena 1. Cum vede el cele două orașe, luând în considerare mai multe criterii: Traficul este la fel de aglomerat în cele două orașe, diferența fiind că distantele care trebuie parcurse sunt mult mai mici la Cluj, deci timpul petrecut în mașină e redus. Ritmul vieții este mult mai alert în capitală, ai impresia că timp trece mai repede la Bucuresti decât în Cluj-Napoca. Reporterul Antenei 1 a constatat că oamenii din București zâmbesc mai mult, se poate vedea asta pe stradă, în timp ce la Cluj mulți se uita în pământ și par mai triști, fără un motiv anume. Din punct de vedere al curățeniei, Cluj este categoric mai curat față de capitală, Bucureștiul fiind locul unde a întâlnit primul sobolan, deși a locuit și la țară. Estetic, Clujul este peste București, lucru surprinzător ținând cont de arhitectura nouă sau cea clasică a capitalei, ambele cu exemple de o valoare incontestabilă. Chiar dacă în Capitală este mai multă natură, spatii verzi, copaci maturi, mai multe parcuri, acestea nu sunt foarte bine ingrijite. Spre comparație, la Cluj, chiar dacă este un singur parc mai mare, toate zonele verzi sunt mai îngrijite, dau o senzație estetică superioară. În aceeași idee, trotuarele din Cluj sunt mai moderne, există multe zone noi pietonale, totul e de-a dreptul „instagramabil”. Nu același lucru se poate spune și în București, unde multe trotuare nu sunt nici măcar drepte. Așteptăm cu interes și partea a doua a comparației dintre orașul nostru și capitală, pentru că, după cum afirmă Răzvan Dan, „mai sunt multe de spus”.
Wizz Air introduce astăzi 15 rute de la București Otopeni, Cluj-Napoca, Iași și Brașov către destinații populare și mult așteptate din Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Maroc, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia. Rute noi din București O conexiune din București Otopeni către Berlin (Germania) va începe în 26 octombrie, cu zboruri în zilele de marți, miercuri, joi, sâmbătă și duminică. În aceeași zi, Wizz Air va mai lansa
.
Vor fi introduse teste de integritate şi bodycam-uri pentru funcţionarii din ANAF, Autoritatea Vamală Română şi Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc, a anunțat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor. Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că mai multe instituţii de control din zona fiscală, vor fi vizate de un set nou de măsuri de creştere a nivelului de integritate. „Reiau ideile legate de testele
.
Echipele de căutare formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi cei de penitenciar l-au depistat pe bărbatul de 58 de ani, care se afla în arest preventiv pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Bărbatul era ascuns în vegetaţia de pe câmpul din afara municipiului Bacău. Acesta a fost imobilizat de îndată şi se află în custodia poliţiştilor. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului
.
Medicii îngrijesc în spitalele de specialitate un număr mai mare de pacienţi cu COVID-19 în această perioadă, faţă de ce se întâmpla în primele luni ale anului. Într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) au furnizat informaţii legate de numărul copiilor înregistraţi cu COVID-19 în luna iunie şi în luna iulie a acestui an. Astfel, la grupa de vârstă 0-9 ani creşterea numărului de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.