Înapoi
Vremea se răcește din 27 martie, temperaturile coborând sub valorile obișnuite
Nationale

Vremea se răcește din 27 martie, temperaturile coborând sub valorile obișnuite

Postat pe 16 Nov 2025

Update 2 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Vremea se răcește din 27 martie, temperaturile coborând sub valorile obișnuite

Astăzi, în unele regiuni ale țării s-au înregistrat ceață și ploi, însă temperaturile au rămas peste media obișnuită pentru această perioadă. Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat că vremea va intra într-un proces de răcire începând de mâine.

„O vreme mai caldă decât în mod obișnuit, în special astăzi și mâine, când la scara întregii țări, temperaturile, mai ales în partea de sud, sud-vest și vest, vor atinge 19-20 de grade. În afara zonelor în care fenomenul de ceață și norii de tip stratiform determină precipitații la nivel izolat, sub formă de burniță”, a explicat Mateescu.

Conform digi24.ro, de mâine răcirea vremii va începe în jumătatea nordică a țării și apoi se va extinde în restul teritoriului. Temperaturile vor scădea sub normalul termic specific acestei perioade, ajungând în nord la cel mult 6-8 grade Celsius, iar în sud se vor situa în jur de 10-12 grade.

Directorul ANM a mai precizat că „vor fi ninsori la munte, dar nu excludem precipitații mixte și în restul zonelor, mai ales în centrul și în nordul teritoriului, și cantități de apă de 10-20 de litri pe metru pătrat”. De asemenea, se vor produce „intensificări ale vântului pe creste de 80-100 de kilometri pe oră, iar în zonele mai joase, de 60-80 de kilometri pe oră”.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe