Înapoi
Se închide traficul pe un tronson al străzii Brățării din Sector 3, din cauza construcțiilor ilegale peste magistrala de gaze
Nationale

Se închide traficul pe un tronson al străzii Brățării din Sector 3, din cauza construcțiilor ilegale peste magistrala de gaze

Postat 2 ore în urmă

Update 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Se închide traficul pe un tronson al străzii Brățării din Sector 3, din cauza construcțiilor ilegale peste magistrala de gaze

Comitetul pentru Situații de Urgență a decis închiderea traficului pe un segment al străzii Brățării din Sector 3 al Capitalei, între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Gura Făgetului și intersecția cu Drumul Gura Putnei. Măsura a fost luată ca urmare a lipsei autorizațiilor pentru construcțiile realizate pe sub magistrala de gaze.

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a explicat că traficul va fi oprit pentru a permite lucrările de siguranță, menționând: „Pe celelalte străzi - pentru că mai sunt 10 străzi acolo - vor trebui făcute în regim de urgență niște reparații. Practic, trebuie spartă strada, puse niște tuburi de protecție și refăcută ulterior”.

Prefectul a subliniat pericolul reprezentat de traficul intens și tonajul mare al vehiculelor care trec peste conducta de gaze, avertizând asupra riscului de explozie în cazul unei fisuri. El a criticat faptul că drumurile au fost asfaltate fără avize, iar Primăria Sectorului 3 va suporta costurile reparațiilor: „Bineînțeles că din banii cetățenilor, din păcate”.

Potrivit digi24.ro, care citează și declarațiile prefectului, măsurile vor intra în aplicare din această săptămână, iar ulterior se vor face demersuri pentru tragerea la răspundere a celor responsabili. Andrei Nistor a adăugat că unele drumuri au certificate de urbanism fără avize și că autoritățile vor investiga situația: „Transgaz înțeleg că le-a pus de multe ori în vedere că ceea ce se întâmplă nu este în regulă”.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe