Înapoi
Operațiunea Jupiter continuă cu 88 de percheziții în dosare de evaziune fiscală și delapidare
Nationale

Operațiunea Jupiter continuă cu 88 de percheziții în dosare de evaziune fiscală și delapidare

Postat pe 08 Nov 2025

Update 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Operațiunea Jupiter continuă cu 88 de percheziții în dosare de evaziune fiscală și delapidare

Operațiunea Jupiter, coordonată de Parchetul General și Poliția Română, se află în cea de-a cincea zi de desfășurare cu 88 de percheziții în mai multe județe. De la începutul săptămânii, aproximativ o mie de descinderi au fost efectuate în cadrul acestei acțiuni.

Vineri, anchetatorii au făcut percheziții în județele Galați, Ilfov și în Capitală, inclusiv la sediul social al companiei Sidex, acum Liberty, într-un dosar ce vizează delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală. Prejudiciul estimat în acest caz este de 300 de milioane de euro, iar sunt vizate și locuințele unor membri ai conducerii combinatului siderurgic din Galați.

Potrivit digi24.ro, în dosar apare și implicarea Gazprom Rusia, către care au fost vândute certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Procurorii au identificat trei modalități prin care sume importante de bani au fost scoase din patrimoniul societății din 2019, printre care tranzacționarea nejustificată a certificatelor și contracte fictive de servicii și achiziții, cu valori ce depășesc 130 de milioane de euro.

Parchetul menționează că în cadrul operațiunii se urmărește tragerea la răspundere a persoanelor implicate în infracțiuni precum spălarea banilor, șantaj, corupție, contrabandă, braconaj piscicol și altele conexe. „Operaţiunea JUPITER 4 demonstrează cooperarea fermă a instituţiilor statului pentru apărarea legalităţii, protejarea resurselor publice şi consolidarea unui climat social bazat pe integritate,” a transmis Parchetul General.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe