83% din lucrările autostrăzii Curtea de Argeş - Tigveni sunt finalizate
Update 4 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
83% din lucrările autostrăzii Curtea de Argeş - Tigveni sunt finalizate
Secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești, dintre Curtea de Argeș și Tigveni, a atins un stadiu de execuție fizică de 83%, a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Constructorul austriac Porr mobilizează 550 de muncitori și 170 de utilaje pe șantier.
Directorul CNAIR a precizat: „Autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 4 (Curtea de Argeş - Tigveni). Constructorul austriac (Porr) este mobilizat în şantier cu 550 de muncitori şi 170 utilaje, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 83%. A fost finalizată structura de rezistenţă la ambele galerii ale tunelului Momaia, în lungime de 1,35 km, iar acum sunt montate instalaţiile de siguranţă.”
Totodată, în prezent se toarnă asfalt pe mai multe segmente, s-a executat placa de suprabetonare a unui pod și s-au realizat 11 din cele 12 poduri planificate. Mai multe clădiri tehnice ale tunelului sunt în construcție, iar sistemele de drenaj sunt instalate treptat.
Potrivit digi24.ro, „Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este anul 2027, dar dacă se menţin ritmul activităţilor şi mobilizarea din şantier, este foarte posibil să fie deschisă anul viitor (2026) circulaţia” pe această porțiune de 9,8 kilometri. Contractul are o valoare de 1,54 miliarde lei și este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.