225 de primării cu datorii la stat, problemele generate de proiecte și indemnizații
Update 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
225 de primării cu datorii la stat, problemele generate de proiecte și indemnizații
Conform datelor ANAF, 225 de primării din România înregistrează datorii la bugetul de stat, majoritatea fiind localități mici afectate de proiecte cu probleme, procese pierdute sau cheltuieli salariale neașteptate. Edilii spun că au contat prea mult pe ajutorul guvernamental, care în acest an nu a fost acordat la fel ca înainte.
Primăria din Scărișoara, județul Alba, are o datorie de 2,3 milioane de lei, acumulată după un proces cu AFIR legat de o investiție cu nereguli veche de peste zece ani. „Nu reușim să plătim datoria, suntem o comună mică, nu avem venituri”, explică primarul Costea Cristian Vasile, citat de digi24.ro.
Și orașul Corabia din Olt se confruntă cu restanțe de peste 2,1 milioane de lei, generate de indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, pentru care banii nu au fost virați la timp. Primarul Iulică Oane menționează că au contat pe o rectificare bugetară care nu a mai venit, crescând astfel problemele financiare.
Orașul Simeria raportează datorii de 1,5 milioane lei din cauza penalităților aplicate de Ministerul Fondurilor Europene, iar comuna Certeju de Sus are restanțe de 8,4 milioane lei, cauzate de o concesiune incorectă din 2010. Aceste situații arată dificultățile multor administrații locale de a face față obligațiilor fiscale, potrivit digi24.ro.