Un avion de tip Boeing 757-300 aparţinând companiei germane Condor, cu 273 de pasageri la bord, care asigura un zbor din Corfu, în Grecia, la Düsseldorf, în Germania, a aterizat de urgenţă sâmbătă la Brindisi, în Italia, cu un motor în flăcări. Motorul drept s-a defectat în plină decolare, la o altitudine de 450 de metri, iar piloţii au redirecţionat zborul către Italia. „Ne cerem scuze pentru disconfrotul creat, însă securitatea pasagerilor este prioritatea noastră absolută în orice moment”, a anunţat într-un comunicat compania Condor Flugdienst GmbH. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „A fost o experienţă oribilă. Eu am trimis mesaje de adio, pentru că credeam că este sfârşitul”, a povestit pentru Bild o pasageră, relatează News.ro. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „Am auzit brusc un zgomot puternic, apoi din motor au ieșit flăcări. S-a auzit încă un pocnet, apoi a izbucnit din nou flacăra. Brusc s-a întrerupt curentul pentru câteva secunde și am realizat că nu mai câștigăm altitudine”, a spus un alt pasager. În ciuda agitaţiei de la bord, pilotul şi-a păstrat calmul şi a încercat să-i liniştească pe pasageri. „După aterizare, clienţii au părăsit treptat avionul. Din nefericire, nu existau suficiente capacităţi de cazare disponibile la faţa locului”, a declarat compania aeriană. Cei care nu au ajuns la hotel au primit vouchere pentru alimente şi pături. Toți au fost preluați ieri de un alt avion care i-a dus la Düsseldorf. O anchetă este în curs în vederea stabilirii cauzelor incidentului.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.