„Să facem o înţelegere!”. Ce îi oferă Zelenski lui Trump în schimbul securităţii
Inapoi

„Să facem o înţelegere!”. Ce îi oferă Zelenski lui Trump în schimbul securităţii

Postat pe 08 Feb 2025

Update cu 4 luni în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a analizat vineri, în timpul unui interviu acordat agenţiei Reuters, o hartă cândva clasificată drept secret de stat a unor vaste depozite de pământuri rare şi alte minerale esenţiale, ca parte a unui efort de a face apel la înclinaţia lui Donald Trump de a face tranzacţii, relatează News.ro. Preşedintele american, a cărui administraţie face presiuni pentru o încheiere rapidă a războiului dintre Ucraina şi Rusia, a declarat luni că doreşte ca Ucraina să furnizeze SUA pământuri rare şi alte minerale în schimbul susţinerii financiare americane a efortului de război ucrainean. „Dacă vorbim despre o tranzacţie, atunci să facem o înţelegere, suntem absolut de acord cu asta”, a spus Zelenski, subliniind însă necesitatea ca Ucraina să primească garanţii de securitate din partea aliaţilor săi ca parte a oricărei înţelegeri. În toamna anului trecut, Ucraina a lansat ideea oferirii mineralelor sale critice pentru investiţii din partea aliaţilor, prezentând un „plan de victorie” care urmărea să o pună în cea mai puternică poziţie pentru negocieri şi să forţeze Moscova să se aşeze la masa discuţiilor. Zelenski a declarat că mai puţin de 20% din resursele minerale ale Ucrainei, inclusiv aproximativ jumătate din depozitele sale de pământuri rare, se află acum sub ocupaţie rusă. Pământurile rare sunt importante în fabricarea magneţilor de înaltă performanţă, a motoarelor electrice şi a electronicelor de larg consum. Zelenski a avertizat că Moscova ar putea deschide acum aceste resurse către aliaţii săi Coreea de Nord şi Iran, ambii duşmani declaraţi ai SUA. „Trebuie să-l oprim pe Putin şi să protejăm ceea ce avem - o regiune Dnipro foarte bogată, Ucraina centrală”, a punctat el. Trupele ruse câştigă teren în est de luni de zile, alocând resurse uriaşe într-o ofensivă neîncetată, în timp ce armata Kievului, mult mai mică, se confruntă cu o lipsă de soldaţi şi se teme pentru viitorul livrărilor de arme din străinătate destinate ei. În timpul discuţiei cu jurnaliştii de la Reuters, Zelenski a desfăşurat o hartă pe o masă din biroul său de la Kiev - puternic apărat - care prezenta numeroase zăcăminte minerale, inclusiv o fâşie largă de teren în est marcată ca având minereuri rare. Cam jumătate din aceasta părea să se afle de partea rusă a liniei actuale a frontului, menţionează Reuters. Liderul de la Kiev a subliniat că Ucraina deţine cele mai mari rezerve de titan din Europa, esenţiale pentru industria aeronautică şi spaţială, şi de uraniu, utilizat pentru energie şi arme nucleare. Multe dintre depozitele de titan erau marcate în nord-vestul Ucrainei, departe de lupte. Ucraina şi-a reglat rapid abordarea politicii externe pentru a se alinia la viziunea tranzacţională asupra lumii prezentată de noul şef al Casei Albe, cel mai important aliat al Ucrainei. Zelenski a subliniat însă că Kievul nu propune „cedarea” resurselor sale, ci oferirea unui parteneriat reciproc avantajos pentru dezvoltarea comună. „Americanii au ajutat cel mai mult şi, prin urmare, americanii ar trebui să câştige cel mai mult. Ei ar trebui să aibă această prioritate şi o vor avea. Aş dori, de asemenea, să vorbesc despre acest lucru cu preşedintele Trump”, a declarat el. El a atras atenţia că Rusia ştie în detaliu unde se află resursele critice ale Ucrainei din studiile geologice din era sovietică, care au fost duse înapoi la Moscova atunci când Kievul a obţinut independenţa în 1991. În plus, Zelenski a dezvăluit că Kievul şi Casa Albă discută ideea de a utiliza vastele depozite subterane de gaze ale Ucrainei pentru a stoca gaz natural lichefiat din SUA. „Ştiu că administraţia Trump este foarte interesată de acest lucru. Suntem pregătiţi şi dispuşi să avem contracte pentru livrările de GNL către Ucraina. Şi, desigur, vom fi un hub pentru întreaga Europă”, a arătat el. Interviul are loc cu câteva zile înainte de Conferinţa de Securitate de la Munchen din 14-16 februarie, unde oficiali din zeci de ţări occidentale se vor reuni într-un moment imprevizibil al războiului de aproape trei ani pe care Rusia îl duce în Ucraina. Zelenski a declarat că intenţionează să participe la forum, unde este aşteptat şi Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Rusia şi Ucraina. Liderul ucrainean a declarat că este esenţial să se întâlnească personal cu Trump înainte ca preşedintele american să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin, „altfel va arăta ca un dialog despre Ucraina fără Ucraina”. Trump a declarat vineri că se aşteaptă să discute cu Zelenski săptămâna viitoare. Zelenski spune că prioritatea sa ar fi să sublinieze nevoia Ucrainei de a primi garanţii de securitate ca parte a oricărui acord, pentru a împiedica Rusia să lanseze o altă invazie în viitor. În general, este esenţial ca Occidentul să stabilească o strategie generală înainte de a intra în discuţii cu Moscova, a punctat liderul ucrainean. El a confirmat că au existat deja contacte regulate între echipa sa şi Kellogg şi consilierul pentru securitate naţională al lui Trump, Michael Waltz. „În fiecare zi avem contacte, vorbim despre lucruri generale, dar detaliile vor veni puţin mai târziu”, a spus Zelenski. Promovarea păcii de către Trump are loc în timp ce forţele ruseşti avansează şi ameninţă principalul centru logistic ucrainean de pe frontul din est, Pokrovsk. Zelenski a confirmat, pe de altă parte, pentru prima dată, că trupele sale au lansat joi o nouă ofensivă, avansând 2,5 km în regiunea rusă Kursk. Rusia a raportat un atac ucrainean în zonă în acea zi, dar a declarat că acesta a fost respins. Președintele ucrinean susţine, pe de altă parte, că mii de soldaţi nord-coreeni care luptă de partea Rusiei au revenit acum la lupta activă împotriva forţelor Kievului în Kursk, după o pauză de câteva săptămâni. Săptămâna viitoare, guvernul său intenţionează să lanseze contracte de recrutare avantajoase, pentru a atrage tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani - sub vârsta de recrutare - în forţele armate, pentru a contribui la reducerea deficitului de forţe, a mai anunţat Zelenski, dar a refuzat să spună câţi bărbaţi se aşteaptă să se înscrie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

12:58

Bucureștiul lansează un plan de reducere a poluării fonice pentru următorii 5 ani

Consiliul General al Municipiului București a aprobat un Plan de Acțiune pentru gestionarea zgomotului, care propune măsuri concrete pentru reducerea poluării fonice în Capitală. Documentul, elaborat conform legislației europene și naționale, vizează îmbunătățirea calității vieții pentru sute de mii de locuitori în următorii cinci ani. Planul a fost dezvoltat de Direcția de Mediu a PMB, în colaborare cu Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS S.A., și se bazează pe
Image Description

12:03

Primăria Sectorului 4 începe să monteze alte 50 de stații de mare putere pentru mașinile electrice

Primăria Sectorului 4 începe să monteze în perioada următoare alte 50 de stații de mare putere pentru mașinile electrice, a anunțat edilul Daniel Băluță. Primarul Băluță a scris, miercuri, pe Facebook, că fiecare stație are două puncte de încărcare, astfel încât, în același timp, 100 de șoferi își pot încărca mașinile.
Image Description

12:03

Hală modernă pentru sortarea deșeurilor, construită la Tunari cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov

Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Primăria Tunari, investește peste un milion de lei într-o hală modernă destinată colectării selective a deșeurilor în localitatea Tunari. Noua investiție vine în completarea platformei de sortare deja funcționale în Tunari, care a contribuit semnificativ la atingerea unei rate de reciclare de 40% în județul Ilfov. Tunari se află printre primele 10 localități din județ în ceea ce privește performanța în gestionarea deșeurilor.
Image Description

11:15

Bucureștiul va avea macazuri automate pe liniile de tramvai din cele mai aglomerate zone ale orașului

“Transportul public din București are nevoie de soluții clare, rapide și sigure. Unul dintre pașii necesari: automatizarea macazurilor. Azi, multe dintre ele sunt acționate manual. De aceea, a fost inițiată procedura de achiziție pentru 6 sisteme automate de acționare a macazurilor. Ofertele se depun până pe 4 august 2025”, a scris pe pagina sa de facebook Bujduveanu. “Noile sisteme vor fi instalate în zone cu trafic intens, precum: Piața Presei,
Image Description

11:02

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a decedat la vârsta de 57 de ani

Fostul campion mondial de box Mihai Leu a încetat din viaţă, marţi seara, la vârsta de 57 de ani. Mihai Leu era internat în stare gravă la secţia Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală de mai bine de o săptămână. ”Cu profundă durere, anunţăm trecerea în nefiinţă a lui Mihai, în această seară. […]
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:16

- Botosani - Trei botoșăneni au chefuit cu alcool, apoi au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta și i-au „premiat” cu dosare penale

Trei botoșăneni au chefuit cu alcool, apoi au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta și i-au „premiat” cu dosare penale. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, marți, pe o stradă, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,67 mg/l alcool
Image Description

13:12

- Constanta - Paul Petrof, fostul șef al Vămii Agigea, trimis în judecată de DNA! Iată ce acuzații fac procurorii Anticorupție

Tot în acest dosar, Teianu Nicolae-Ștefan, funcționar în cadrul Autorității Vamale Române, a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată (patru acte materiale), asta în timp ce Stamatescu Răzvan-Cosmin, șef birou în cadrul Autorității Vamale Române, este acuzat de trafic de influență, în formă continuată (două acte materiale), favorizarea făptuitorului și de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității
Image Description

13:12

- Vrancea - Un vis pentru copiii din Vrancea și Buzău – chirurgia laparoscopică pediatrică prinde contur la Focșani

Într-un sistem medical unde lipsurile sunt adesea mai vizibile decât reușitele, există oameni care refuză să accepte că „atât se poate”. Alma Raluca Clinciu este unul dintre ei. Chirurg pediatru la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, doctorul Clinciu nu doar își face meseria cu dăruire, ci își asumă misiunea de a ridica standardele actului medical pentru cei mai fragili dintre pacienți – copiii. Cu o specializare rară
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete