Vladimir Putin a apreciat sâmbătă drept „oportună și foarte utilă” întâlnirea din Alaska avută cu președintele SUA, Donald Trump, într-o primă reacție publică făcută cu prilejul unei întrevederi la Kremlin cu liderii politici din Federația Rusă. „Vreau să menționez că vizita a fost oportună și foarte utilă. Am discutat despre aproape toate domeniile care țin de cooperarea noastră, dar mai întâi de toate, desigur, am vorbit despre o posibilă soluționare a crizei ucrainene, pe o bază echitabilă. Și, desigur, am avut ocazia, am discutat despre cauzele acestei crize, iar abordarea acestor cauze fundamentale trebuie să stea la baza unei înțelegeri”, a declarat Putin, conform unui comunicat de presă al Kremlinului. Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu membri ai Administrației Prezidențiale, conducerea guvernului rus, a Dumei de Stat (parlamentul rus), minștri și șefi de agenții guvernamentale. „A trecut mult timp de când nu am avut negocieri de acest tip la acest nivel. Desigur, respectăm poziția administrației americane, care vede nevoia de a pune capăt rapid luptelor. Ei bine, ne-ar plăcea și nouă acest lucru și am dori să găsim o soluție pașnică la toate aceste probleme. Conversația a fost foarte sinceră și substanțială și, în opinia mea, ne aduce mai aproape de luarea unei decizii”, a spus Putin.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.