Galerie Foto Xi Jinping a ajuns duminică la Paris. Președintele chinez a revenit în Europa pentru prima dată din 2019
Inapoi

Galerie Foto Xi Jinping a ajuns duminică la Paris. Președintele chinez a revenit în Europa pentru prima dată din 2019

Postat pe 05 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a sosit duminică la Paris, unde omologul său francez, Emmanuel Macron, intenţionează să pledeze pentru „reciprocitate” comercială şi pentru căutarea unei soluţii la războiul din Ucraina, în faţa unui lider chinez care continuă să îşi afişeze sprijinul pentru Rusia, transmite France Presse, potrivit Agerpres. Revenind în Europa pentru prima dată din 2019, numărul unu al superputerii asiatice şi-a organizat turneul astfel încât să reflecte un echilibru diplomatic: după vizita de stat în Franţa, care îi cere de un an de zile să-şi folosească influenţa pentru a „aduce Rusia la realitate”, el va vizita Serbia şi Ungaria, două ţări care au rămas apropiate de Moscova. Luni, Xi Jinping, care a venit să sărbătorească 60 de ani de relaţii diplomatice franco-chineze, va avea o serie de întrevederi cu Emmanuel Macron, care a avut în prealabil discuţii cu cancelarul german, Olaf Scholz. În cursul dimineţii, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, se va alătura duo-ului franco-chinez la Palatul Elysee pentru o sesiune menită să abordeze chestiuni comerciale. Şi acestea sunt multe, scrie France Presse. Ameninţată că va fi prinsă la mijloc între economia americană şi cea chineză, care beneficiază de un ajutor masiv din partea autorităţilor publice, Uniunea Europeană şi-a intensificat în ultimele luni anchetele privind subvenţiile acordate de statul chinez în mai multe sectoare industriale, în special în domeniul vehiculelor electrice, acuzate de falsă concurenţă. Într-un interviu acordat duminică publicaţiei La Tribune, Emmanuel Macron a recunoscut că europenii „nu sunt unanimi” în privinţa strategiei de adoptat, deoarece, a spus el, „unii actori încă văd China în esenţă ca pe o piaţă de desfacere”, în timp ce aceasta „exportă masiv în Europa”. El pledează pentru „o mai bună protejare a securităţii noastre naţionale”, „a fi mult mai realişti în apărarea intereselor noastre” şi „a obţine reciprocitate”. La Beijing, aceste măsuri, care sunt considerate „protecţioniste”, nu sunt bine primite. Autorităţile chineze au lansat propria lor anchetă antisubvenţie, vizând în principal cognacul francez, împotriva căreia preşedintele francez intenţionează să se pronunţe. Deşi în acest moment nu a fost anunţat niciun contract de anvergură, discuţiile privind investiţiile au fost în desfăşurare până la final. Un forum economic franco-chinez este, de asemenea, programat pentru luni la Theatre Marigny. Luni după-amiază, după o primire cu mare fast la Invalides şi înainte de un banchet la Palatul Elysee, Emmanuel Macron şi Xi Jinping se vor întâlni din nou tete-a-tete pentru cea mai politică parte a vizitei, apoi se vor adresa presei. Liderul francez intenţionează să le ceară chinezilor să susţină „armistiţiul olimpic” pentru „toate” conflictele cu ocazia Jocurilor de la Paris din această vară. Cel puţin, Parisul vrea să se asigure că Beijingul, principalul aliat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, nu sprijină în mod clar efortul său de război împotriva Kievului. Sau chiar să-l încurajeze să folosească pârghiile pe care le are asupra Moscovei pentru a contribui la o rezolvare a acestui conflict, potrivit Elysee. Emmanuel Macron a transmis acelaşi mesaj în urmă cu un an în timpul propriei sale vizite de stat în China, cu rezultate modeste. În opinia lui Marc Julienne, cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, „această abordare relevă o lipsă de înţelegere a intereselor şi strategiei Beijingului”, care doreşte „să păstreze distanţa faţă de conflict” şi nu intenţionează „să se implice mai mult, nici în direcţia europenilor, nici în ceea ce priveşte sprijinul militar acordat Rusiei”. Cu toate acestea, preşedintele francez va încerca să aprofundeze subiectul marţi, când cei doi oameni de stat şi soţiile lor vor face o excursie mai personală în Pirinei. Scopul acestui prânz în pasul Tourmalet, unde îşi petrecea vacanţele cu bunica sa în copilărie, este de natură diplomatică: să se detaşeze de protocolul impus pentru a stabili un dialog mai direct, în special cu privire la Ucraina. În ceea ce priveşte problema spinoasă a drepturilor omului, Macron a declarat că preferă să vorbească despre „dezacorduri” mai degrabă „în spatele uşilor închise”. Parisul nu a mai ţinut nici să prezinte ca o prioritate dosarul Taiwan, care se află în centrul tensiunilor puternice dintre SUA şi China. Câteva sute de activişti tibetani s-au adunat duminică în Place de la Republique din Paris pentru a denunţa China drept „prădător” şi „regim colonial”. ' „Nu totalitarismului chinezesc”, scria pe un banner. De miercuri până vineri, Xi Jinping se va deplasa în Serbia şi Ungaria.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

07:21

Accident autocar Călărași/ 11 minori, transportați la Spitalele ‘Marie Curie’ și ‘Grigore Alexandrescu’ din Capitală

O persoană decedată, doi minori în stare gravă și 18 persoane rănite ușor – este bilanțul accidentului care a avut loc duminică pe A2 București – Constanța, pe sensul către litoral, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Călărași, după ce un autocar s-a răsturnat în afara carosabilului, în urma unei explozii a anvelopei dreapta față. Potrivit Centrului Infotrafic, un autocar cu 28 persoane (6 adulți și 22 minori), care se
Image Description

06:33

Guvernul Ilie Bolojan: Cinci vicepremieri, șase miniștri de la PSD, patru – PNL, patru – USR și doi – UDMR

Noul Guvern care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, șase miniștri de la PSD, patru – PNL, patru – USR și doi – UDMR. PSD, PNL, UDMR și USR au stabilit în acest sfârșit de săptămână propunerile de miniștri care vor face parte din Guvernul Bolojan. Componența noului Executiv va fi: La prânz, liderul PNL și premier desemnat, Ilie Bolojan, a anunțat că protocolul de coaliție
Image Description

06:16

Mobilizare uriașă a românilor la protestul AUR: oamenii nu vor AUSTERITATE. George Simion, în mijlocul mulțimii. Ciocniri între liderul Opoziției, protestatari și jandarmi

Românii de pretutindeni s-au strâns pe străzile marilor orașe ale țării. Oamenii nemulțumiți au protestat împoriva noilor taxe impuse de actuala conducere, urmate de creșterea TVA. Membrul AUR, avocat Matei Ștefănescu, a condus coloana de protestatari care se îndreaptă spre Piața Victoriei. „Aceste măsuri înseamnă sugrumarea economiei. Vă amintiți când în campania electorală președintele Nicușor Dan a știut să semneze și să își asume că în timpul mandatului său TVA
Image Description

18:23

Evaluarea Națională începe luni cu proba la Limba română. Pe 3 iulie se afișează primele rezultate

Aproape 160.000 de absolvenţi de clasa a opta susţin Evaluarea Naţională. Media pe care o vor obţine este extrem de importantă, pentru că în baza acesteia se va face admiterea la liceu. Recent, ministrul Educaţiei a propus schimbarea examenului de evaluare naţională astfel încât la probe să fie incluse subiecte şi din alte materii. Luni este programată proba la Limba şi literatura Română, miercuri proba la Matematică şi vineri proba
Image Description

17:39

Exercițiu de salvare de amploare la metroul bucureștean. „Seism 2025” continuă și săptămâna viitoare

Scenariul pregătit de organizatorii exercițiului Seism 2025 a presupus producerea unui cutremur cu magnitudinea 7,3 care a afectat inclusiv infrastructura subterană a metroului bucureştean. La ora 1.00 noaptea a avut loc o explozie urmată de un incendiu, iar forţele de intervenţie au venit rapid în zona afectată pentru a salva cât mai mulţi călători prinşi în subteran. Forțele de intervenţie au fost dotate cu echipamente care asigură alimentarea cu oxigen
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete