Galerie Foto Designera de lux care a făcut genți pentru Victoria Beckham și Salma Hayek a fost condamnată la închisoare pentru contrabandă
Inapoi

Galerie Foto Designera de lux care a făcut genți pentru Victoria Beckham și Salma Hayek a fost condamnată la închisoare pentru contrabandă

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
O creatoare de modă de lux ale cărei accesorii au ajuns la celebrități precum Salma Hayek, Victoria Beckham, Britney Spears și vedetele din serialul Sex and the City a fost condamnată la 18 luni de închisoare după ce a pledat vinovată în instanța federală din Miami pentru acuzația de contrabandă cu genți de crocodil. Nancy Gonzalez a fost arestată în 2022 în Cali, Columbia, și ulterior extrădată în SUA, pentru că a condus o rețea de contrabandă timp de mai mulți ani, care a implicat recrutarea de curieri pentru a transporta gențile cu zboruri comerciale către magazinele de lux și evenimentele de modă din New York, toate acestea încălcând legea din SUA privind fauna sălbatică, potrivit The Guardian. „Totul a fost motivat de bani”, a declarat procurorul Thomas Watts-Fitzgerald, care a comparat comportamentul lui Gonzalez cu cel al traficanților de droguri. Avocații lui Gonzalez au cerut clemență pentru ea, descriind-o ca pe o femeie divorțată care a crescut singură doi copii, care și-a câștigat la început traiul făcând curele pentru prietenii din Cali, ca să ajungă un simbol al modei, concurând cu Dior, Prada și Gucci. „Era hotărâtă să le arate copiilor ei și lumii întregi că femeile, inclusiv emigrantele, își pot îndeplini visele cu succes și pot deveni independente financiar. Împotriva tuturor probabilităților, această femeie micuță, dar puternică, a reușit să creeze prima companie de modă de lux dintr-o țară din lumea a treia”, au spus avocații la audierea de luni. Avocații au mai precizat că designera în vârstă de 71 de ani a plătit deja scump pentru faptele ei. Compania columbiană pe care a construit-o, care a avut 300 de angajate, și-a declarat falimentul și și-a încetat activitatea după arestarea ei. Ei au susținut, de asemenea, că doar 1% dintre mărfurile pe care le-a importat în SUA nu aveau autorizația corespunzătoare și erau mostre pentru Săptămâna modei din New York și alte evenimente. Adresându-se instanței înainte de pronunțarea sentinței, Gonzalez a spus că regretă profund că nu a respectat cu meticulozitate legile SUA și că singura ei dorință a era să-și îmbrățișeze încă o dată mama în vârstă de 103 ani. „Din adâncul inimii, îmi cer scuze Statelor Unite ale Americii. Nu am intenționat niciodată să jignesc o țară căreia îi datorez o imensă recunoștință”, a spus ea în lacrimi. „Am luat decizii proaste fiind sub presiune”. Procurorii au explicat că Gonzalez a dobândit o avere considerabilă și a avut un stil de viață opulent, care contrasta cu curierii pe care i-a recrutat pentru a-și introduce marfa de contrabandă în SUA. Curierii au fost instruiți să spună că articolele sunt cadouri pentru rudele lor dacă erau întrebați ceva de către agenții vamali. „Misiunea ei s-a transformat în producerea de infractori. Ea a încercat să rescrie legea pentru ea însăși, în interesul ei”, a spus Watts-Fitzgerald. Potrivit mărturiei co-inculpaților și foștilor ei angajați, înaintea unor evenimente importante de modă, Gonzalez recruta până la 40 de persoane din Columbia pentru a transporta câte patru genți de designer pe zborurile comerciale. În acest fel, procurorii estimează că ea a făcut contrabandă cu bunuri care au adus un venit de 2 milioane de dolari. Avocații lui Gonzalez au contestat afirmația și au spus că fiecare piele costa doar aproximativ 140 de dolari. Gențile erau realizate din piei de caimani și pitoni crescuți în captivitate. Cu toate acestea, în unele ocazii, ea nu a reușit să obțină autorizațiile de import de la serviciile de resort din SUA. În 2016 și 2017, oficialii americani au avertizat-o să nu ocolească aceste reguli. Procurorii au cerut o pedeapsă mai aspră, de la 30 la 37 de luni. Însă judecătorul a spus că ține cont de cele aproape 14 luni pe care le-a petrecut în condiții dure într-o închisoare din Columbia, în așteptarea extrădării. Gonzalez, care a fost eliberată pe cauțiune și va sta în casa fiicei sale din Miami, trebuie să se predea autoritățiloe pe 6 iunie pentru a-și ispăși pedeapsa. Deși comerțul cu pieile folosite de Gonzalez nu a fost interzis, acestea proveneau de la animale sălbatice protejate, care necesită o monitorizare atentă în temeiul Convenției privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție. Salma Hayek, Britney Spears și Victoria Beckham se numără printre celebritățile care au cumpărat gențile lui Gonzalez.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

19:54

Cum o minipiscina jacuzzi poate schimba modul în care te relaxezi acasă

O minipiscină jacuzzi poate transforma complet experiența de relaxare acasă. Cu ajutorul acesteia, nu mai este nevoie să mergi la spa pentru a te bucura de momente de liniște și confort. Acest tip de echipament este ideal pentru grădină, terasă sau chiar pentru interior, dacă spațiul permite. Potrivit site-ului newsbucuresti.ro, aceste piscine micuțe sunt o soluție practică pentru cei care doresc să aibă confortul unui spa direct acasă. Ele oferă posibilitatea
Image Description

19:46

Alexander Zverev și Daniil Medvedev vor juca în semifinale la Halle

Germanul Alexander Zverev, poziționat pe locul 3 în clasamentul mondial de tenis, și rusul Daniil Medvedev, aflat pe locul 11, vor înfrunta unul pe celălalt în semifinale la turneul ATP 500 de pe iarba din Halle, Germania. Competiția are premii totale de peste 2,5 milioane de euro. Potrivit newsbucuresti.ro, Zverev, favorit numărul 2 al turneului, a avansat în semifinale după ce a câștigat în sferturi în fața italianului Flavio Cobolli (locul
Image Description

18:47

Primarul sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a anunțat că a fost făcută o intervenție de urgență pentru igienizarea unui apartament insalubru de pe strada Iacob Andrei nr. 31. Conform celor semnalate de vecini, locuința, care aparține unui bărbat de 58 de ani, devenise un focar de infecție și reprezenta un pericol pentru sănătatea locatarilor din bloc.

Primarul sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a anunțat că a fost făcută o intervenție de urgență pentru igienizarea unui apartament insalubru de pe strada Iacob Andrei nr. 31. Conform celor semnalate de vecini, locuința, care aparține unui bărbat de 58 de ani, devenise un focar de infecție și reprezenta un pericol pentru sănătatea locatarilor din bloc. Echipele societății de salubrizare din sectorul 5 au intervenit rapid pentru a curăța apartamentul, cu
Image Description

18:24

wishfest a adus magia lampioanelor plutitoare pe apa în parcul titan din sectorul 3

wishfest a adus magia lampioanelor plutitoare pe apa în parcul titan din sectorul 3 În parcul Titan din Sectorul 3 al Bucureștiului, a avut loc cea de-a cincea ediție a festivalului wishfest, un eveniment dedicat lampioanelor plutitoare și dorințelor. Potrivit newsbucuresti.ro, evenimentul s-a desfășurat pe 21 și 22 iunie, oferind activități pentru toate vârstele într-un decor de poveste. De-a lungul celor două zile, malul lacului Titan s-a transformat într-o scenă în
Image Description

18:06

antrenorul Luis Enrique laudă defensiva echipei Botafogo după victoria cu PSG

Antrenorul Luis Enrique a complimentat performanța defensivă a echipei braziliene Botafogo, după ce campioana Europei, Paris Saint-Germain, a fost învinsă cu 1-0 în meciul din cadrul Cupei Mondiale a Cluburilor, desfășurat în Statele Unite. Potrivit DPA, Enrique a spus că meciul a fost foarte echilibrat și că botafoguenses au jucat cu multă concentrare în apărare. „Evident, suntem frustrați de rezultat. A fost un meci foarte strâns, Botafogo s-a apărat foarte bine,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete