80 de ani de la Ziua Z. Veterani și lideri mondiali au mers în Normandia pentru a marca evenimentul. Programul ceremoniilor
Inapoi

80 de ani de la Ziua Z. Veterani și lideri mondiali au mers în Normandia pentru a marca evenimentul. Programul ceremoniilor

Postat pe 07 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Lideri mondiali și veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial se întâlnesc joi în Normandia pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din 6 iunie 1944, eveniment care a reprezentat începutul sfârșitului Germaniei naziste. Pe 6 iunie 1944, cunoscută ca Ziua Z, peste 150.000 de soldaţi aliaţi au ajuns în Franţa pe mare şi pe calea aerului, pentru a elibera Europa de forţele Germaniei naziste. În contextul în care războiul face ravagii în Ucraina, la graniţele Europei, comemorarea din acest an a acestui moment de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial va avea o rezonanţă specială. „Ucraina are nevoie de sprijinul europenilor şi al aliaţilor, aşa cum Franţa şi celelalte state europene au avut nevoie de el pentru a învinge nazismul”, a declarat un diplomat european, subliniind că este important ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să fie prezent. „Dintre toţi cei care sunt prezenţi astăzi în Normandia, doar Zelenski şi puţinii veterani care mai sunt în viaţă ştiu ce înseamnă cu adevărat războiul”, a adăugat diplomatul, citat de Reuters, potrivit News.ro. Având în vedere că numărul veteranilor, mulţi dintre ei în vârstă de 100 de ani sau mai mult, se diminuează rapid, este probabil ca aceasta să fie ultima ceremonie majoră din Normandia care îi onorează în prezenţa lor. Aproximativ 200 de veterani, majoritatea americani sau britanici, vor lua parte la ceremonii pe parcursul întregii zile pe plajele măturate de vânt, care încă mai poartă cicatricele luptelor care au izbucnit în Ziua Z, cea mai mare invazie amfibie din istorie, în care au murit mii de soldaţi aliaţi. Printre cei care vor lua parte se numără Bob Gibson, în vârstă de 101 ani, care a făcut parte din al doilea val de soldaţi care au debarcat pe plaja Utah din Normandia. „Este ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Nu v-ar veni să credeţi ce am văzut. Teribil. Unii dintre cei tineri nu au ajuns niciodată pe plaja principală... uneori te trezeşte noaptea”, a declarat el pentru Reuters. Aniversarea are loc, de asemenea, într-un an cu multe alegeri, inclusiv pentru Parlamentul European, care au loc chiar în această săptămână, şi în SUA, în noiembrie, iar liderii vor face paralele cu cel de-al Doilea Război Mondial şi vor avertiza cu privire la pericolele izolaţionismului şi ale extremei drepte. „Democraţia este literalmente pe buletinul de vot în acest an”, a declarat preşedintele american Joe Biden înainte de a se deplasa în Franţa, spunând că nu trebuie să se renunţe la sacrificiile din Ziua Z. Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Marii Britanii, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii vor lua parte la această zi de omagiere, care va începe în jurul orei 0830 GMT (11.30, ora României) cu o ceremonie britanică la Ver-sur-Mer. Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, în 2022, declanşând cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, nu a fost invitată. În urmă cu 10 ani, după ce anexase ilegat Crimeea şi îşi trimisese „omuleţii verzi” în estul prorus al Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin lua parte, însă, la evenimentele care au marcat a 70-a aniversare a debarcării din Normandia. Împreună cu liderii Franţei, Germaniei şi Ucrainei, el înfiinţa defunctul „format Normandia”, un grup de contact destinat soluţionării conflictului dintre Ucraina şi Rusia, care s-a concentrat atunci asupra regiunilor Donbas şi Crimeea. Zece ani mai târziu, cei patru nu mai organizează împreună întâlniri diplomatice la nivel înalt. În contextul în care războiul face ravagii şi în Orientul Mijlociu şi în alte părţi, unii dintre vizitatori şi-au dorit pace, în timp ce au adus un omagiu soldaţilor căzuţi la datorie la cimitirul american din Colleville-sur-Mer. „Este foarte emoţionant să vezi că atât de mulţi bărbaţi tineri sunt îngropaţi aici”, a declarat Brigitte Perdrix, în vârstă de 66 de ani, din oraşul Trouville, aflat în apropiere. „Un omagiu adus lor ar fi ca atrocităţile şi războaiele care se desfăşoară acum să înceteze. Ar fi ca un trandafir aşezat pe fiecare mormânt”, spune femeia. Sunt aşteptaţi în jur de 4.500 de invitaţi, inclusiv aproximativ 200 de veterani, majoritatea din SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa. Printre aceştia se va afla şi veteranul armatei americane Jake Larson, în vârstă de 101 ani. Vor fi prezenţi aproximativ 25 de şefi de stat şi de guvern. Preşedintele american Joe Biden va fi prezent aflându-se într-o vizită de stat în Franţa. Rusia nu va fi reprezentată. Preşedintele Vladimir Putin nu s-a aflat pe lista de invitaţi din cauza invaziei din Ucraina. Franţa l-a invitat iniţial pe ambasadorul Rusiei, în semn de recunoaştere a sacrificiilor masive ale ţării sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după care a anulat invitaţia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa „având în vedere rezonanţa istorică a debarcării cu lupta dreaptă pe care naţiunea ucraineană o duce astăzi”, a declarat o sursă din cadrul Preşedinţiei Franţei. În ceea ce priveşte Rusia, „condiţiile pentru participarea sa nu sunt îndeplinite, având în vedere războiul de agresiune pe care l-a lansat în 2022”, a adăugat sursa. îRegele Charles al Marii Britanii, regina Camilla şi prinţul William se vor număra printre invitaţi, alături de premierul britanic Rishi Sunak, canadianul Justin Trudeau şi cancelarul german Olaf Scholz. Charles va lua parte la ceremonia britanică de dimineaţă, dar va lipsi de la ceremonia internaţională de la Omaha Beach, la sfatul personalului medical, deoarece continuă să se recupereze după ce a suferit de cancer. Ceremoniile vor începe în jurul orei 8.30 GMT (11.30, ora României), la Memorialul britanic din Normandia de la Ver-sur-Mer. Canada îşi va organiza propria ceremonie la ora 09.00 GMT (12.00, ora României), la care va participa Prinţul William. În jurul orei 10.00 GMT (13.00, ora României), Biden va conduce o ceremonie americană în prezenţa veteranilor din Ziua Z. Iar la ora 13.00 GMT (16.00, ora României), Macron va prezida o ceremonie internaţională pe plaja Omaha Beach, unde forţele americane au suferit cele mai mari pierderi în asaltul împotriva apărării germane puternic fortificate. În jurul orei 16.00 GMT (19.00, ora României), liderii mondiali sunt aşteptaţi să se adune la Caen pentru discuţii diplomatice. Vineri, 7 iunie, Biden va rosti un discurs la Pointe du Hoc, în Normandia, despre importanţa apărării libertăţii şi democraţiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

07:00

Guvernul a aprobat mecanismul de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică

Guvernul României a aprobat vineri Ordonanța de Urgență privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, act normativ inițiat de Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale’. ‘Continuăm ajutorul pentru românii vulnerabili! Sprijinim 2,1 milioane de gospodării și ne ținem promisiunea de a proteja românii cu venituri mici, printr-un mecanism eficient, digitalizat și demn. Vom asigura astfel un
Image Description

18:06

Posibil duel Coco Gauff – Iga Swiatek în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, locul 2 mondial, recenta laureată de la Roland Garros, ar putea s-o aibă adversară pe poloneza Iga Swiatek în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, informează AFP. Pe tabloul feminin, numărul 1 mondial, belarusa Arina Sabalenka, va debuta […]
Image Description

17:48

F1: Max Verstappen se declară bucuros de o posibilă colaborare cu Sebastian Vettel la Red Bull

Pilotul olandez Max Verstappen, campionul mondial en titre din Formula 1, a declarat, recent, că îl va primi cu bucurie pe cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel în calitate de consilier în cadrul echipei Red Bull, potrivit DPA. ”Este mai mult decât un lucru normal ca cineva care a obţinut atât de mult cu Red Bull […]
Image Description

17:46

Iga Swiatek, prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek este prima finalistă a turneului de la Bad Homburg (WTA), dotat cu premii totale de 1.064.510 dolari, după ce a învins-o vineri, în semifinale, pe italianca Jasmine Paolini, 6-1, 6-3. Fost lider mondial, Iga Swiatek, acum locul 8 WTA, favorită numărul 4 la acest turneu, a trecut neaşteptat de […]
Image Description

17:42

Ciclism:Pogacar va fi susţinut în Turul Franţei de cinci coechipieri care l-au acompaniat în victoria sa din Criterium du Dauphine

Ciclistul sloven Tadej Pogacar, aflat în căutarea unui al patrulea titlu în şase ediţii, va fi susţinut în următorul Tur al Franţei de cinci dintre coechipierii care l-au acompaniat în victoria sa în cursa Criterium du Dauphine din luna iunie, a anunţat vineri echipa sa, UAE Team Emirates, informează AFP. „Cinci ciclişti care l-au susţinut […]
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:08

- Constanta - Modificări la nivelul activității societății care administrează Cazinoul Constanța. Consilierii locali ar putea da mai multă putere Consiliului de Administraţie. Care este motivul

Proiectul ce urmează să fie modificat vizează modificarea HCL nr. 527/2024 privind aprobarea înființării societății comerciale cu răspundere limitată PATRIMONIU CONSTANTA LITORAL SRL cu capital public pentru administrarea, întreținerea și exploatarea Cazinoului Constanța și Galeriile de Artă, obiective de investiții de interes cutural din municipiul Constanța, cu modificările ulterioare; Potrivit datelor cuprinse în referatul de aprobare al proiectului, ca urmare a începerii activității, s-a constatat că, pentru o mai bună
Image Description

07:07

- Externe - „Nunta roșie” și operațiunea „Narnia”: De ce atacurile riscante ale Israelului asupra Iranului au fost aproape să eșueze

Piloții israelieni s-au antrenat ani de zile și serviciile de informații au construit rețele vaste de spioni pentru a putea desfășura ofensiva în mai multe etape contra Iranului, inclusiv operațiunea „Nunta roșie”, în care au fost eliminați mai mulți comandanți iranieni de top, și operațiunea „Narnia”, prin care nouă cercetători iranieni în domeniul nuclear au fost uciși aproape simultan în locuințele lor de la Teheran, potrivit Wall Street Journal. Cu
Image Description

07:06

- Externe - Doi fraţi britanici îşi acuză mama pentru moartea surorii lor, după ce i-a tratat cancerul cu spălături stomacale şi sucuri de legume

La vârsta de 23 de ani, Paloma a murit de cancer în Regatul Unit, după ce a refuzat chimioterapia, iar fraţii ei dau vina pe mama lor, o cunoscută conspiraţionistă devenită influencer pe reţelele de socializare. Ei speră ca o anchetă, care va începe luna viitoare, va contribui la stabilirea adevărului, informează AFP și Agerpres. Paloma, decedată în vara anului trecut în urma unei crize cardiace, "era alimentată cu informaţii
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete