O doamnă a muzicii folk, în premieră la Bulci
Inapoi

O doamnă a muzicii folk, în premieră la Bulci

Postat cu 11 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Evenimente
Magda Puskas, o doamnă a muzicii folk din România, va cânta în premieră pe scena festivalului de la Bulci, alături de Rareș Suciu. „Pe Magda o cunoaștem, între altele, de la Ecoul și Partaj, fiind una dintre cele mai remarcabile voci din peisajul folk românesc, o prezență constantă în cadrul Cenaclului Flacăra, unde a încântat publicul ori de câte ori a urcat pe scenă. Cu o carieră de zeci de ani în spate, ne bucurăm că am reușit să o convingem să ni se alăture în acest an”, transmit organizatorii evenimentului, care anul acesta va purta numele de Summer Camp Bulci. Îndrăgitul festival va avea loc în 1 și 2 august 2025 pe pajiștea de lângă Castelul Mocioni din Bulci. Cei care vor urca pe scenă în cele două zile sunt: Mircea Baniciu & Band (Vlady Cnejevici și Teo Boar), Mircea Vintilă, Magda Puskas și Rareș Suciu, Dinu Olărașu, Mircea Bodolan, Daniel Julean și Nicoleta Brola, Old Lady's Band, Oliver Goilean, Florian Jianu, Stone Cold, Ciprian Dinga, Epicenter, Vasile Gondoci și The Dancing Flowers. Festivalul este organizat de Primăria Comunei Bata cu sprijinul Centrului Cultural Județean și al partenerilor tradiționali cărora de anul acesta li s-a alăturat și Ursus.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Evenimente
Evenimente

NOSTALGIA 2025 s-a încheiat: Patru zile de „NU VENI” – Călătorie retro-futuristă și detox digital în ritm de party

Timp de patru zile, între 26 și 29 iunie, NOSTALGIA Retro/Disco/Future a reconectat generații într-un playground retro-futurist, transformat într-un spațiu de evadare din zgomotul digital și unde conexiunile reale au fost în prim-plan. Sub mesajul creativ „NU VENI”, campania de comunicare a ediției din iunie 2025 a mizat pe o abordare contraintuitivă, dar relevantă cultural. Nu o interdicție, ci o chemare subtilă de a spune da experiențelor care contează, într-un .

Evenimente

Zece mii de spectatori au participat la cea de-a patra ediție a Bucharest Opera Festival / Când va avea loc următoarea ediție

Cea de-a patra ediție a Bucharest Opera Festival, desfășurată pe scena Operei Naționale București între 15 şi 24 iunie 2025 a adus în sală peste zece mii de spectatori. Următoarea ediție a Bucharest Opera Festival se va desfășura pe scena operei bucureștene în perioada 12 şi 21 iunie 2026. „Am fost alături de acest festival de la prima ediţie, din 2022, atunci în calitate de secretar de stat şi mă .

Evenimente

Parcul Mogosoaia a găzduit filmările sezonului 16 al emisiunii "Chefi la cuțite"

Parcul Mogosoaia din Ilfov a fost recent locul unde s-au filmat imaginile pentru sezonul 16 al emisiunii de gastronomie "Chefi la cuțite". Potrivit newsbucuresti.ro, concurenții au avut ocazia să își pună în valoare creativitatea, pregătind rețete impresionante și folosind ingrediente-surpriză, într-o competiție plină de emoție și tensiune. Fanii care au fost prezenți în parc au avut șansa să vadă live momentele de jurizare și să admire farfuriile pregătite de participanți, înainte .

Evenimente

Asian Food Fest, o sărbătoare a gusturilor asiatice la Parcul Titan din București

Între 23 și 25 mai, Parcul Titan din București va deveni un adevărat hub gastronomic, găzduind cea de-a 5-a ediție a Asian Food Fest, cel mai mare festival din România dedicat bucatăriilor asiatice. Intrarea la festival este gratuită, ceea ce promite un weekend plin de arome și diversitate în inima Sectorului 3. Conform newsbucuresti.ro, în zona parcului denumită Calul Titanilor (intrarea dinspre strada Liviu Rebreanu), vizitatorii vor putea explora un tur .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bucuresti

-
-

15:41

Veste bună: Programul Rabla pentru persoanele fizice, reluat în perioada următoare

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri că se va relansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, potrivit euractiv.ro. „Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele. Da, vom lansa programul
Image Description

15:14

Let’s Do It, Romania! lansează primul concurs național de raportare a deșeurilor și ambroziei

În 2025, organizația Let’s Do It, Romania! marchează 15 ani de acțiuni dedicate protejării mediului și implicării civice. Pentru a sărbători acest moment important, echipa lansează primul Concurs Național de Raportare a Deșeurilor și Ambroziei, o competiție menită să încurajeze cetățenii din întreaga țară să devină parte din schimbare — printr-un gest simplu, dar cu impact major: raportarea problemelor de mediu în aplicația mobilă Let’s Do It, Romania!. Cum funcționează
Image Description

13:44

Campanie de donare de sânge pe 21 iulie, la Primăria Capitalei

Bucureștenii sunt invitați să participe luni, 21 iulie, la o sesiune de donare de sânge organizată de Primăria Capitalei în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Evenimentul va avea loc la sediul municipalității, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 47, în intervalul 08:30 – 12:30, informează PMB, miercuri, pe Facebook. Pe parcursul sesiunii de recoltare, personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină București va oferi îngrijire și suport medical tuturor donatorilor.
Image Description

11:51

Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți, 15 iulie, spre miercuri, 16 iulie, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximitatea frontierei fluviale cu România. Sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au monitorizat țintele aeriene care au evoluat în spațiul aerian ucrainean, în intervalul orar 00.00-02.00. Totodată,
Image Description

10:08

În perioada 15-16 iulie, autobuzele liniei 426 vor funcționa pe un traseu scurtat

Având în vedere desfășurarea lucrărilor edilitare pe D.C. 20, autobuzele liniei 426 vor circula pe un traseu scurtat în perioada 15.07 – 16.07.2025, astfel: Traseu dus: „Școala Generală”, (Str. Revoluției), Str. Duzilor, DC19, Str. Libertății, Str. Călugăreni, Str. Aluniș, Str. Atomiștilor, Șos. București – Măgurele, Șos. Antiaeriană, Bd. Ghencea, „Ghencea”. Traseu întors: „Ghencea”, Bd. Ghencea, Șos. Antiaeriană, Șos. București – Măgurele, Str. Atomiștilor, Str. Aluniș, Str. Călugăreni, Str. Libertății, DC19,
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:18

- Constanta - La un pas de TRAGEDIE: O mașină a luat FOC pe podul de la Butelii. În ce stare se află șoferul

Potrivit purtătorului de cuvînt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dr. Claudia Tatarici, o mașină ar fi intrat în separatoarele de sens. Ulterior, mașina a luat foc. La fața locului au intervenit medicii de ambulanță.
Image Description

21:11

- Dambovita - Chindia Târgoviște își va afla săptămâna viitoare programul pentru sezonul regular al Ligii 2, ediția 2025-2026. Tragerea la sorți a țintarului va avea loc marți, 22 iulie

Chindia Târgoviște își va afla săptămâna viitoare programul pentru sezonul regular al Ligii 2, ediția 2025-2026. Marți, 22 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal, va avea loc, de la ora 14.00, tragerea la sorți a țintarului meciurilor pentru noua stagiune a ligii secunde. Noul sezon din eșalonul secund va debuta pe 2 august. Competiţia Liga 2 se va disputa în două faze după cum urmează: -prima fază a competiţiei
Image Description

21:08

- Dambovita - VICTORIA a lansat un nou single – “We Don’t Get Along”

O reflecție poetică și puternică despre deconectarea digitală, identitate și dezamăgiri tăcute După piesa emoționantă “Pity Party”, artista bulgară de alt-pop VICTORIA revine cu o lansare introspectivă – single-ul “We Don’t Get Along”, însoțit de interludiul narativ “Crumbs of a Modern Tragedy”. Împreună, cele două spun o poveste emoțională coerentă, explorând complexitatea valorii de sine, a așteptărilor toxice și a presiunii silențioase de a trăi într-o lume hiperconectată. “We Don’t
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bucuresti WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bucuresti
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete