Accident rutier la Săbăoani: evenimentul rutier s-a produs duminică, 20 iulie, în jurul orei 15.00, pe DN 2, în afara localității, fiind implicate trei autoturisme. În urma coliziunii, o minoră în vârstă de 17 ani a fost rănită. Potrivit informațiilor oficiale transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, „la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.” În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din Roman, „în timp ce conducea un autoturism, pe DN 2, în afara localității Săbăoani, n-ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, pe care l-ar fi proiectat în alt autoturism.” Impactul în lanț s-a soldat cu rănirea unei adolescente în vârstă de 17 ani, pasageră în cel de-al treilea autoturism implicat. Tânăra este din județul Suceava. Din fericire, toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, au precizat autoritățile.
Echipaje de intervenție ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Giurgiu și București-Ilfov acționează duminică pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat pe A1. La fața locului s-au deplasat, în dinamică 12 autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție și salvare la înălțime, o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o descarcerare și o ambulanță SMURD.
.
Consiliul Concurenței invită persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relația cu dezvoltatorii imobiliari. Această inițiativă contribuie la realizarea studiului derulat de autoritatea de concurență, cu scopul de a înțelege mai bine cum funcționează piața imobiliară rezidențială din municipiul București și pentru a identifica eventualele disfuncționalități sau bariere care afectează consumatorii, transmite instituția
.
Parcările ilegale nu mai sunt doar o chestiune de disconfort urban, ci una de siguranță publică, atrage atenția Poliția Locală Sector 2. Într-un interviu acordat Observator Antena 1, un reprezentant al instituției a explicat riscurile reale la care ne expunem atunci când alegem să parcăm în locuri interzise. „Știm că nu e ușor să găsești un loc de parcare, mai ales în orele aglomerate. Dar când lăsăm mașina în fața
.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni după-amiază o atenționare nowcasting Cod galben pentru municipiul București și zone din județele Giurgiu, Ilfov și Dâmbovița. Această avertizare este valabilă pentru următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, în Capitală, până la ora 15:00, se așteaptă averse torențiale care ar putea acumula între 15 și 25 l/mp. Vor avea loc și descărcări electrice, iar cele mai severe condiții meteorologice pot include și grindină. Informațiile au fost
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.