Pachetul 2 de măsuri fiscale aduce schimbări majore pentru mai multe categorii de contribuabili din România, unele impozite urmând să fie chiar de cinci ori mai mari decât în prezent. Conform proiectului publicat de Ministerul Finanțelor, proprietarii care își închiriază locuințele pe termen scurt vor fi obligați să instaleze case de marcat și să emită bonuri fiscale. Noua regulă îi vizează în special pe cei care nu folosesc platforme consacrate precum Airbnb sau Booking. Impozitul fix actual, de 1.100 de lei pe an, va fi înlocuit cu o taxă de 10% din venitul anual, aplicată după o cotă forfetară de 30%. Experții atrag atenția că, în aceste condiții, povara fiscală ar putea fi de cinci sau chiar șase ori mai mare. Creșterile se vor reflecta, în final, în costurile suportate de turiști. O altă categorie vizată de pachetul 2 de măsuri fiscale este reprezentată de investitorii pe piața de capital. Pentru acțiunile păstrate mai mult de un an, impozitul pe câștiguri va crește de la 1% la 2%. În cazul celor vândute într-un interval mai scurt de un an, cota va urca de la 3% la 4%. Persoanele cu venituri din activități independente vor plăti mai mult pentru asigurările de sănătate, după ce baza de calcul va fi majorată de la 60 la 90 de salarii minime.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, începând de luni, 28 iulie 2025, ora 10:00, până marți, 29 iulie 2025, ora 10:00. Fenomene vizate: Caniculă și temperaturi ridicate Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39°C Purtați haine lejere, deschise la culoare,
.
Ana Ciceală, fost consilier general, şi-a lansat joi candidatura la Primăria Capitalei, fiind susţinută de două partide noi, SENS şi Uniunea pentru Reforma Statului şi Protecţia Drepturilor Fundamentale (URS.PDF). „Îmi doresc un Bucureşti al oamenilor, al comunităţilor, al curajului, un oraş care să fie construit pe termen lung, pentru generaţiile viitoare. Voi fi un primar care stă în stradă, care ascultă cu adevărat oamenii şi care ţine cont de vocea
.
Echipaje de intervenție ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Giurgiu și București-Ilfov acționează duminică pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat pe A1. La fața locului s-au deplasat, în dinamică 12 autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție și salvare la înălțime, o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o descarcerare și o ambulanță SMURD.
.
Consiliul Concurenței invită persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relația cu dezvoltatorii imobiliari. Această inițiativă contribuie la realizarea studiului derulat de autoritatea de concurență, cu scopul de a înțelege mai bine cum funcționează piața imobiliară rezidențială din municipiul București și pentru a identifica eventualele disfuncționalități sau bariere care afectează consumatorii, transmite instituția
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.