Tudor Duma, zis „Maru”, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, a fost plasat, luni, în arest la domiciliu în dosarul morţii unui tânăr de 20 de ani care s-ar fi drogat în garajul locuinţei sale. Decizia luată de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă. „Maru” a fost arestat preventiv în aprilie 2025, dar acum magistraţii au înlocuit măsura cu cea a arestului la domiciliu. Tânărul este anchetat în dosarul morţii lui Rareş Ion, care s-ar fi drogat la mijlocul lunii aprilie în garajul locuinţei sale. Tudor Duma este suspectat că, alături de o tânără de 27 de ani, i-ar fi vândut victimei mai multe comprimate de metadonă, un drog de mare risc. „Înlocuieşte măsura arestării preventive, dispusă faţă de inculpatul Duma Tudor (…) cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată”, se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Bucureşti. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul este obligat să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi are interdicţie să comunice, direct sau indirect, cu doi martori în cauză, potrivit portalului instanţelor de judecată. Instanţa atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care încalcă obligaţiile care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, începând de luni, 28 iulie 2025, ora 10:00, până marți, 29 iulie 2025, ora 10:00. Fenomene vizate: Caniculă și temperaturi ridicate Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39°C Purtați haine lejere, deschise la culoare,
.
Ana Ciceală, fost consilier general, şi-a lansat joi candidatura la Primăria Capitalei, fiind susţinută de două partide noi, SENS şi Uniunea pentru Reforma Statului şi Protecţia Drepturilor Fundamentale (URS.PDF). „Îmi doresc un Bucureşti al oamenilor, al comunităţilor, al curajului, un oraş care să fie construit pe termen lung, pentru generaţiile viitoare. Voi fi un primar care stă în stradă, care ascultă cu adevărat oamenii şi care ţine cont de vocea
.
Echipaje de intervenție ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Giurgiu și București-Ilfov acționează duminică pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic situat pe A1. La fața locului s-au deplasat, în dinamică 12 autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție și salvare la înălțime, o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare, două cisterne, o descarcerare și o ambulanță SMURD.
.
Consiliul Concurenței invită persoanele fizice care au achiziționat, intenționează să achiziționeze sau au închiriat locuințe noi să completeze trei chestionare pentru a afla mai multe detalii despre relația cu dezvoltatorii imobiliari. Această inițiativă contribuie la realizarea studiului derulat de autoritatea de concurență, cu scopul de a înțelege mai bine cum funcționează piața imobiliară rezidențială din municipiul București și pentru a identifica eventualele disfuncționalități sau bariere care afectează consumatorii, transmite instituția
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.